Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MFE trimite CE până la sfârşitul lunii proiectul cu priorităţile pentru utilizarea fondurilor UE

Publicat in Bursa, joi 9 mai 2013 ·

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) informează că va definitiva şi transmite Comisiei Europene, până la sfârşitul acestui luni, proiectul Acordului de Parteneriat al României privind priorităţile de utilizare a fondurilor europene alocate în perioada 2014-2020, se se relatează într-un comunicat de presă transmis de MFE.

"Acest document va sta la baza negocierilor cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru stabilirea modului în care vor fi utilizate fondurile UE. Acordul de Parteneriat va fi supus aprobării Guvernului României şi apoi va fi transmis, informal, Comisiei Europene până la sfârşitul acestei luni", se precizează în comunicat.

De asemenea, în şedinţa de Guvern de miercuri a fost aprobat un memorandum prin care se cere ministerelor să transmită până în 15 mai Ministerului Fondurilor Europene documentele necesare întocmirii acestei variante de proiect pentru Acordul de Parteneriat.

Ministerele responsabile cu elaborarea strategiilor sectoriale vor trebui să transmită MFE rezultatele analizelor socio-economice pe domenii, care identifică nevoile de dezvoltare, precum şi priorităţile propuse pentru a fi finanţate din fonduri UE. MFE trebuie să primească de la ministere până la 15 mai şi estimarea alocărilor financiare privind obiectivele tematice şi priorităţile de finanţare aferente domeniului de competenţă, respectiv stadiul de îndeplinire a condiţionalităţilor ex-ante.

"Documentele transmise de ministere vor ţine cont de recomandările CE şi de angajamentele asumate de partea română în faţa Comisiei în timpul primelor două reuniuni tehnice desfăşurate până în prezent în cadrul dialogului informal pentru pregătirea perioadei de programare 2014-2020. În continuare, negocierile cu reprezentanţii Comisiei se vor desfăşura în cadru informal până la aprobarea regulamentelor europene pentru perioada 2014-2020", se mai specifică în comunica

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum o ora
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 2 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 36 minute
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum 33 minute
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 2 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 2 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Un nou atac al Rusiei asupra orașului Harkov. Un mort și doi răniți, în urma loviturilor, conform guvernatorului regiunii

Ziare.com acum 42 minute
O persoană a murit şi două au fost rănite într-un atac rusesc desfăşurat în cursul nopţii asupra oraşului Harkov, a declarat luni guvernatorul acestei regiuni din nord-estul Ucrainei, aflată de câteva săptămâni sub o nouă ofensivă din partea Moscove

Război în Gaza, ziua 240. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de încetare a focului dacă Hamas o va face

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_514669" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Statele Unite se așteaptă ca Israelul să accepte propunerea de încetare a focului, dacă Hamas o va face, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 10 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

Oficial de la MAE! Dele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetățenia română

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), precizează că, duminică, 2 iunie 2024, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste, au fost informaţi de către autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele tr

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°