Mesajul a fost trimis. Multumesc!

30 de candidati se bat pe o lopatã în subteranul minei Lupeni

Publicat in Cronica Vaii Jiului, joi 9 mai 2013 ·

Bãtaie pe locurile de muncã de la mina Lupeni. Peste 1.700 de oameni sperã sã lucreze la lopatã. Asta desi, mina Lupeni va angaja doar 60 de muncitori în subteran, în urma unor probe de lucru si a unei selectii riguroase.

Directorul general al Societãtii Nationale a Huilei din Petrosani, Nicolae Drãgoi, sustine cã va organiza concursul în baza unor criterii stricte si a unei probe de lucru. „Trebuie luat în calcul regulamentul pe care noi l-am publicat în ziarele locale, iar prioritate vor avea cei care au domiciliul în Lupeni, sau în apropiere, la Vulcan si Lupeni. Este un grafic în ce priveste etapele si probele la care vor fi supusi doritorii, iar criteriile de selectie a personalului de la lopatã tin cont de testele fizice, medicale, vârstã si locuintã”, a precizat Nicolae Drãgoi, care a mai afirmat cã vor fi selectati poate chiar 100 de tineri, pentru cã existã posibilitatea ca, odatã ajunsi în subteran, o parte dintre doritori sã renunte din cauza conditiilor grele din mina Lupeni. Cererile se depun la mina Lupeni.

Cei din conducerea minei, însã, sperã ca, odatã cu întinerirea fortei de muncã, sã se îmbunãtãteascã si productivitatea minei.

Totusi, de mentionat cã cererile depuse pânã acum nu sunt valabile, iar selectia personalului se va face din rândul celor care îsi depun cererile în aceastã sãptãmânã.

Acestea vor fi primele angajãri consistente la minele din Valea Jiului, dupã mai bine de 15 ani în care niciun miner nu s-a mai angajat si personalul din subteran este mult îmbãtrânit.

Diana Mitrache Share

Bãtaie pe locurile de muncã de la mina Lupeni. Peste 1.700 de oameni sperã sã lucreze la lopatã. Asta desi, mina Lupeni va angaja doar 60 de muncitori în subteran, în urma unor probe de lucru si a unei selectii riguroase.

Directorul general al Societãtii Nationale a Huilei din Petrosani, Nicolae Drãgoi, sustine cã

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 59 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 44 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 53 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°