Chinuit de propriile-i căutări, explorator înnăscut al unor noi modalităţi de exprimare artistică, Gheorghe Ciobanu ne propune propria sa viziune asupra universului în ciclul „Planete”. Jocul fecund al imaginaţiei pictorului, dezvăluit în „Planete”, ne duce cu gândul la clipa astrală când Einstein a descoperit Teoria relativităţii, condensată şi de Eminescu în vizionara sa poezie „La steaua”.
Iată ce scrie Dumitru Matală în „Contemporanul” din ianuarie 1989: „Un neastâmpăr febril şi lucid îl îndeamnă mereu să mai caute. Ciclul planetelor, un alt moment consumat în intimitatea locului său de lucru, îi dezvăluie ambiţia de a descoperi înfrăţirea ideală a culorilor. De la violenta lor alăturare, delimitate net în cercuri concentrice, până la năzuinţa de a găsi comunicarea, echilibrul, întrepătrunderea, un dialog infinit nu doar dintre nuanţele lor, îmblânzite, ci în înseşi contrariile lor. Întru totul conştient că, deşi se atrag în permanenţă, contrariile nu se împacă totuşi niciodată. Şi că va găsi cel mult o sinteză, şi ea vremelnică, între idee şi culoare. Luat în întregul său, proces aflat în elaborarea perpetuă, atelierul însuşi devine o etapă premergătoare vernisajului. Bucuria vernisajului a cunoscut-o şi o va mai cunoaşte Gheorghe Ciobanu în oraşul natal, în alte oraşe din ţară şi de peste hotare. Ele sunt însă confruntările periodice cu lumea, cu publicul, cu viaţa. Adevărata confruntare, una singură şi fără sfârşit, este totuşi aceea cu sine însuşi, sub acoperişul atelierului. Acolo unde numai prezenţa sa de zi cu noapte poate da viaţă şi pune ordine în pânze, în culori, în gânduri. Este locul în care creatorul se răfuieşte, în largul său, cu propria-i putere de creaţie”.
Prof. dr. Ilie Roşianu, reputat critic de artă, crede că planetele reprezintă pasiunea pictorului de „a pătrunde în tainele cosmosului printr-o fantezie debordantă, tentaţ