Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chișinău: Altercații și huiduieli de Ziua Victoriei

Publicat in rfi, joi 9 mai 2013 ·

Ca și în Rusia, și în Republica Moldova este sărbătorită astăzi a 68-a aniversare a victoriei asupra Germaniei naziste. La Chișinău s-au înregistrat altercații în timp ce Ambasada Federației Ruse organiza în Piața Marii Adunări Naționale un spectacol la care au fost aduși artiști renumiți din Rusia. Nemulțumiți de desfășurarea concertului au fost mai mulți politicieni, ONG-uri și cetățeni care-și doresc unirea Republicii Moldova cu România.

Corespondentul RFI la Chişinău, Valeria Viţu

Adunați în fața monumentului lui Ștefan cel Mare, un grup de tineri, membri ai Platformei civice ”Acțiunea 2012” spun că Ziua de 9 mai în Republica Moldova poate exista doar ca şi zi neagră în calendar, în memoria celor care au căzut pradă războiului.”Spațiu cheie în anii 89-90 ai luptei pentru limbă și independență față de URSS, Piața Marii Adunări Naționale a devenit în timp un simbol al celui de-al doilea stat românesc, simbol care este subminat şi sfidat odată cu aceste acţiuni de elogiere a unui stat ce a provocat milioane de morţi în timpul existenţei lui”, susțin tinerii.

Ei consideră că desfășurarea unui concert în Piața Marii Adunări Naționale este o insultă adusă fiecăruia dintre noi.”Părinţii noştri au ieşit în stradă cu zecile de mii, pentru ca după aproape 22 de ani să domine secera și ciocanul comunist în acest spaţiu? Piaţa Marii Adunări Naţionale ne-a eliberat de URSS, cerem să nu se uite acest lucru”.

În timp ce protestau pașnic în centrul orașului, tinerii unioniști au fost scuipați, îmbrânciți și huiduiți de către mai mulâi cetățeni pro-ruși. Zeci de polițiști au intervenit pentru a-i dispersa. Vicepremier rus în vizită neoficială la Chișinău

Cu prilejul Zilei Victoriei, la Tiraspol dar și la Chișinău s-a aflat vicepremierul rus, Dmitri Rogozin. În cadrul unui briefing pe care l-a susținut împreună cu liderul transnistrean, Evgheni

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum o ora
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

Factura electronică devine obligatorie pentru toţi, de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 44 minute
Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări şi completări în domeniul gestionării şi implementării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, al aparatelor de marcat electronice fiscale şi excluder

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 27 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 2 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Mugur Tolici, director HR, BNR: Sectorul bancar este încă atractiv pentru forţa de muncă, am avut 85 de candidaţi pentru 7 posturi

Mediafax acum o ora
Sectorul bancar este încă atractiv pentru forţa de muncă, susţine Mugur Tolici, directorul departamentului de resurse umane al BNR, care argumentează că s-au prezentat 85 de candidaţi pentru 7 posturi în cadrul unui concurs organizat de Banca Naţion

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°