Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REPORTAJ: Ziua de 9 Mai în sectorul 2 - aceeaşi sărbătoare, noi porţii de sarmale

Publicat in Mediafax, joi 9 mai 2013 ·

Ziua de 9 mai, care marchează Independenţa României, capitularea Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei, a fost sărbătorită joi, în sectorul 2, prin parade, expoziţii de tehnică militară şi peste 100.000 de sarmale oferite gratuit, conform tradiţiei, şi asezonate cu discursuri.

Programul Zilei de 9 mai 2013 a început, încă de joi dimineaţă, în faţa sediului Primăriei Sectorului 2, manifestările fiind gândite, potrivit organizatorilor, pentru a atinge toate semnificaţiile acestei zilei, atât în plan naţional, cât şi internaţional.

Astfel, pe aleile parcului Obor, Primăria Sectorului 2 a instalat corturi în care au fost prezentate arme şi costume de război, fotografii din misiunile armatei române în Afganistan şi în alte ţări, în timp ce pe alei defila o grupă de voluntari din Garda Civică a acestui sector.

Încă de la orele dimineţii, vizitatorii - în majoritate pensionari şi mame venite cu cei mici - s-au adunat în parc pentru a asista la toate evenimentele, dar şi pentru că, după cum spuneau oamenii, ei ies "în mod normal" în acest loc, la aer liber.

"E Ziua Armatei, adică ziua în care s-a încheiat al Doilea Război Mondial. Am auzit că tot azi este ceva şi pentru Europa, dar nu ştiu ce", a declarat Ion V., un pensionar de 69 de ani venit cu soţia să vadă "parada".

La tarabele cu arme şi însemne militare, mare parte din cei prezenţi au făcut poze cu telefonul mobil, pentru a se păstra "imortalizaţi" cu arma în mână. Astfel, puţini au fost cei care au vrut să afle informaţii despre exponate de la persoanele pregătite şi dispuse să le acorde.

"Pentru defilare, pentru sarmale, pentru muzică, pentru asta am venit aici", a spus unul dintre oamenii care aşteptau la coada pentru sarmale, nederanjaţi de soarele de după-amiază, în timp ce două doamne în vârstă au convenit să păstreze tăcerea, ca să nu se facă "de r

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 28 minute
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 3 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Durata zilelor s-ar putea MODIFICA. Rotația nucleului Pământului încetinește

Gandul acum 32 minute
Durata zilelor s-ar putea modifica! Potrivit unui nou studiu, nucleul Pământului se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Astfel, dacă acest lucru continuă să se manifeste, ar putea duce la creşterea duratei zilelor. Însă, efectele ar fi im

Ministrul Mediului: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere

Mediafax acum 33 minute
„În acest moment nu există niciun pericol. Am fost informat de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat la nivelul ministerului. Cred că e important, pe de o parte este identificarea exactă a situaţiei, la fel cum atunc

Blocaj în coaliţie pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată / 2 iulie, data limită pentru adoptarea Hotărârii de Guvern - surse

News.ro acum 2 ore
A fost blocaj în coaliţie, la întâlnirea de miercuri seară, pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, astfel că şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată la o dată ulterioară. Guvernul urma să adopte în şedinţă Hotărârea de guvern cu c

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 2 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Prognoză specială în Bucureşti: Caniculă şi disconfort termic accentuat

Mediafax acum 46 minute
Joi valul de căldură din Capitală va continua să se intensifice, astfel încât se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi p

GRAFICE Carburanți mai scumpi de la 1 iulie, din cauza majorării accizelor. Cât va costa plinul de benzină și motorină

G4Media acum 2 ore
Carburanţii se scumpesc, din nou, de 1 iulie, după ce s-au ieftinit, în ultimele săptămâni. Guvernul a decis, încă de la sfârşitul anului trecut, să crească accizele la benzină şi motorină, în două etape. Prima etapă a avut loc la 1 ianuarie. Atunci

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 4 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

33°
joi

21°/33°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°