Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fonduri europene

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 9 mai 2013 ·

Beneficiarii de fonduri europene vor încasa peste 1,4 miliarde de lei până pe 7 iunie, ca urmare a aprobării de către Guvernul României a unui nou împrumut de la Trezoreria Statului, conform unui comunicat de presă.

“Guvernul României a aprobat astăzi un nou împrumut în valoare de peste 1,4 miliarde de lei, care va permite efectuarea de plăţi către beneficiari, demonstrând încă o dată angajamentul nostru de a ajunge la zi cu plata facturilor. Noul împrumut facilitează în acelaşi timp accelerarea absorbţiei deoarece sumele eligibile plătite beneficiarilor urmează să fie rambursate de Comisia Europeană după transmiterea, în cel mai scurt timp, a documentelor necesare”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Împrumutul aprobat de Guvern va fi utilizat pentru achitarea facturilor restante, dar şi pentru efectuarea de plăţi în termenele prevăzute în contractele de finanţare. Suma alocată va fi folosită pentru efectuare de plăţi către beneficiarii fondurilor contractate prin intermediul a cinci programe: Programul Operaţional Sectorial Mediu, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operaţional Regional, respectiv Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.

Cele mai mari sume au fost alocate Autorităţilor de Management pentru plata beneficiarilor de finanţări contractate prin intermediul Programul Operaţional Sectorial Mediu – peste 420 milioane de lei, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – peste 405 milioane de lei, respectiv Programul Operaţional Regional – circa 350 milioane de lei.

Sumele menţionate urmează să fie achitate beneficiarilor de fonduri până la data de 7 iunie 2013. Actul normativ aprobat astăzi în sedinţa de Guvern impune termene mai reduse pentru efectuarea plăţilor c

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum o ora
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum 2 ore
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Oraşul Bruxelles refuză să găzduiască meciul Belgia - Israel, din septembrie, din Liga Naţiunilor, din motive de securitate

News.ro acum o ora
Oficialii oraşului Bruxelles consideră că este "imposibil" să găzduiască meciul de fotbal dintre Belgia şi Israel, programat pe 6 septembrie în Liga Naţiunilor, o întâlnire cu grad ridicat de risc, din cauza tensiunilor legate de războiul din Gaza,

Raport: România nu şi-a respectat angajamentele de reducere a deficitului bugetar

Mediafax acum 31 minute
„România, care este în procedură de deficit excesiv din 2020, nu a luat măsuri eficiente pentru a corecta situaţia bu­getară”, se arată într-un pachet de recomandări adresat României, semnat de mai multe foruri de conducere ale Uniunii Europene, pri

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum o ora
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

Amazon investeşte 11 miliarde de dolari pentru a extinde serviciile cloud şi logistica în Germania

News.ro acum o ora
Amazon va investi 10 miliarde de euro (10,75 miliarde de dolari) în Germania, pe măsură ce cererea pentru serviciile sale cloud şi bunurile de retail continuă să crească în cea mai mare economie a Europei, a anunţat miercuri compania americană de te

Apple explică de ce doar iPhone 15 Pro primeşte funcţii de AI

News.ro acum 2 ore
Suspectată că încearcă să forţeze utilizatorii să cumpere noi smartphone-uri, Apple a explicat care este motivul pentru care noile funcţii de inteligenţă artificială ale companiei vor fi disponibile doar pe cele mai scumpe modele din seria iPhone 15

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 13 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Vremea

București
acum

29°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

29°
joi

21°/29°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

27°
joi

23°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°