Zeci de preoţi şi călugări din mănăstiri au fost învinuiţi de autorităţile comuniste de „agitaţie şi propagandă antisovietică“ şi „trădare de patrie“, fiind condamnaţi la pedeapsa capitală sau la ani grei de gulag.

Viaţa monahală dintre Nistru şi Prut a fost tulburată odată cu anexarea regiunii, pe 28 iunie 1940, de către Uniunea Sovietică. NKVD s-a năpustit asupra clerului din mănăstiri cu toată cruzimea. Multe dintre locaşurile sfinte au fost închise, pământurile - naţionalizate, iar clericilor le-au fost intentate procese judiciare.

Impresia că după anexarea Basarabiei mănăstirile rămăseseră singurele locuri în care se putea vorbi liber şi discuta politica noii guvernări, iar locatarii lor - preoţi, călugăriţe şi călugări - îşi duceau viaţa ca şi până la anexare (naţionalizarea încă nu începuse, iar represiunile nu îi atinseseră) a fost una falsă. Poliţia politică sovietică a venit înarmată cu tot arsenalul şi experienţa de reprimare a religiei şi a slujitorilor bisericii acumulate în URSS. Nici nu au păşit bine sovieticii pe pământul Basarabiei, că au şi pus în acţiune tăvălugul bolşevic de reprimare.

Călugărul din Bucovina

Iraclii Flocea s-a născut la 11 martie 1893, în comuna Bojorâta, judeţul Câmpulung, din Bucovina, pe atunci anexată la Imperiul Austro-Ungar. Tânărul Iraclii a luptat în Primul Război Mondial în componenţa armatei austro-ungare, a fost luat apoi prizonier. A fost eliberat în 1917 şi a rămas în Basarabia, unde a intrat în monahism, la Mănăstirea Hârbovăţ. Între 1926-1927 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie de la Chişinău, iar până la 1940 a parcurs toate treptele ecumenice la mănăstire, ajungând la rangul de arhimandrit.

În timpul primei ocupaţii a Basarabiei (28 iunie 1940 – iulie 1941), Iraclii Flocea a fost mai întâi călugăr la Mănăstirea Hârbovăţ, apoi preot la biserica din Nisporeni. După eliberare