Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa Iosefin - în prag de faliment!?

Publicat in Ziua de Vest, joi 9 mai 2013 ·

Zeci de comercianţi şi-au închis afacerile, în ultima perioadă, în cea mai modernă piaţă din Timişoara – Iosefin. Noua piaţă, construită pe patru nivele, a costat peste 3 milioane de euro şi a fost dată în folosinţă la începutul anului. Dezastrul cel mai mare în Piaţa Iosefin este în special la etaje. Aici, după ora 16, clienţii sunt mai rari ca OZN-urile. Si în prima parte a zilei poţi vedea adesea lungile culoare din piaţă complet goale. Chiriile mari, comoditatea timişorenilor, care preferă să nu urce câteva trepte sau să folosească liftul molcom din piaţă, controalele aproape zilnice, parcarea extrem de prost făcută, mirosul greu de suportat, chiar şi aerul condiţionat au ajuns să le strice toate planurile pieţarilor cu state vechi în branşă. Tot mai mulţi sunt cei care vor să renunţe la afacere şi să se mute în orice altă piaţă, numai în Iosefin nu.

Concurenţa din faţa pieţei...

Spaţiile strâmte de doar 6 metri pătraţi par nişte celule dintr-o puşcărie mai libertină. Pentru fiecare spaţiu numerotat se plăteşte lunar aproape 900 de lei. Alţi 100 de lei reprezintă curentul şi salubritatea. Gunoaiele sunt stocate chiar la intrare în piaţă, pe partea stângă, iar mirosul degajat este izbitor, chiar de la intrare. Bodiguarzii din piaţă sunt extrem de fermi cu comercianţii. Aproape zilnic izbucneşte câte un scandal, dacă aceştia depăşesc şi doar cu câţiva centimetri linia albă trasată în faţa prăvăliilor. De cu totul alt tratament se bucură speculanţii din faţa pieţei Iosefin. Aceştia nu plătesc nicio taxă şi astfel îşi permit să vândă flori sau legume aproape la preţ de producător. Cu ei nimeni nu are niciodată treabă. Nici pe vânzătorii de ţigări sau de cafea din apropierea Pieţei Iosefin nu-i bagă nimeni în seamă.

Tot mai mulţi trag oblonul

„Am ajuns să vindem de 40-50 de lei pe zi. De când cu noua piaţă, de-abia ne mai plătim chiriile. Oame

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 54 minute
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum 2 ore
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

Războiul din Ucraina, ziua 857. Zelenski a anunţat că zece civili au fost eliberaţi din captivitate în Rusia şi Belarus

Mediafax acum 2 ore
UPDATE Doi preoţi, printre cei eliberaţi la insistenţa Vaticanului „Am reuşit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noştri din captivitatea rusă, în ciuda tuturor dificultăţilor", a scris Zelenski pe Telegram, potrivit Reuters. Zelenski a mulţum

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 38 minute
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 2 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum 2 ore
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum o ora
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°