Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Eurovision 2013 Cezar a încheiat prima repetiţie. Artistul poartă „rochie“ şi „creşte“ până la o înălţime de trei metri

Publicat in Adevarul, joi 9 mai 2013 ·

Cezar Ouatu a încheiat joi prima repetiţie oficială pe scena de la Eurovision 2013. Ca şi artistul – pe care îl iubeşti sau îl urăşti, dar pe care nu-l poţi ignora – show-ul României nu va trece neobservat în acest an.

Unii îl vor considera inovator, alţii vor spune că e un kitsch. Însă conceptul show-ului României la Eurovision 2013 va încinge spiritele. Cezar va surprinde telespectatorii europeni care îl vor urmări prima dată nu doar prin voce, ci şi printr-o apariţie scenică aparte.

Iar acest lucru s-a văzut la prima sa repetiţie oficială, desfăşurată joi după-amiaza, la Malmo Arena. Artistul român, care poartă o creaţie Doina Levintza (un fel de costum în partea de sus/rochie în jumătatea inferioară), se află pe o platformă care va creşte constant pe măsură ce contratenorul interpretează melodia „It’s My Life“. Însă platforma este acoperită cu o „fustă“, astfel că Cezar „creşte“ până la o înălţime de trei metri. În tot acest timp, trei dansatori ies de sub o pânză desfăşurată pe scenă.

La final, Cezar renaşte sau „dă naştere“ alter egoului său, de fapt, un alt dansator. Totul se termină cu efecte pirotehnice, artificii şi confetti, iar editorii site-ului eurovisionary.com (un site spcializat în Eurovision) consideră că producătorii ar fi făcut mai bine dacă s-ar fi ghidat după principiul „less is more“ (mai puţin, înseamnă, de fapt, mai mult – n.r.). „În plus, Cezar are cel mai mare decolteu al zilei“, notează într-un ton glumeţ eurovisionary.com.

Membrii delegaţiei României au ajuns la Malmö miercuri, după o escală la Praga, apoi la Copenhaga, unde îi aştepta autobuzul care i-a dus în Malmö. Hotelul la care sunt cazaţi se află aproape de Turning Torso Tower (Turnul răsucit), un zgârie-nori impresionant, unul dintre simbolurile oraşului.

Deşi obosiţi după o noapte albă, românii au mers marţi la Malmö Arena, locul unde, peste o săptăm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 42 minute
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 25 minute
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°