Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărginean: ”Cine spune că nu ne-am dorit să promovăm nu e realist”

Publicat in Liga2, vineri 10 mai 2013 ·

După meciul cu Luceafărul Oradea, Adrian Falub menţiona că i-a părut extrem de rău că nu l-a utilizat pe Radu Mărginean, făcându-i – totodată – şi o caracterizare măgulitoare fotbalistului său. „Radu e cel mai important jucător al echipei, e spiritul UTA-ei”, spunea antrenorul „alb-roşiilor”. De atunci, experimentatul mijlocaş a evoluat în fiecare partidă de campionat, iar ultimele două a şi purtat banderola de căpitan.

Dacă la meciul cu FC Argeş, „Mărgi” a jucat rolul suspendatului Alin Gligor, la Târgu Mureş, arădeanul de 30 de ani a purtat din nou banderola, deşi pe gazon se afla şi căpitanul de drept. „Oricum, primul cuvânt în vestiar îl are Alin. De fapt, ambii suntem ascultaţi şi respectaţi, cred că are mai puţină importanţă cine poartă banderola. Acum, domnul Falub a decis să o fac eu, dar asta este irrelevant. Poate, la meciul următor va fi din nou Alin, sau un alt jucător. Sunt mulţi fotbalişti cu personalitate la UTA”, a precizat Radu Mărginean, care îşi aminteşte că a mai purtat banderola de căpitan al „alb-roşiilor” în urmă cu 11 ani. „A fost ideea lui nea Gigi Borugă, la un meci în deplasare cu Dinamo, în Liga 1. A ieşit rău pentru noi, am pierdut cu 4 sau 5-0. Atunci, parcă, Roli Nagy era căpitanul UTA-ei, darn ea Gigi a dorit să mă responsabilizeze fiind un fotbalist tânăr”, şi-a adus aminte utistul.

Revenind la partida de la Târgu Mureş, Mărginean crede că „Bătrâna Doamnă” merita toate punctele. „Am avut ocazii de singur cu portarul, în timp ce gazdele au fost periculoase doar prin şuturi de la distanţă. Eu zic că am fost echipa mai bună, care şi-a dorit mai mult victoria, dar am plătit şi de această dată tribut problemelor fizice. Cel puţin la ocazia mare din repriza a doua, Laso nu a putut finaliza cum trebuie fiindcă avea dureri la inghinali. Şi eu am evoluat puţin accidentat. La pasele ceva mai lungi simţeam dureri la

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 18 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Palestinienii spun că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi

News.ro acum 39 minute
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 2 ore
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Avertizare NOWCASTING cod portocaliu de furtună pentru București și Ilfov

HotNews acum o ora
Meteorologii anunță un cod portocaliu de vreme rea pentru București și mai multe localități din Ilfov. Furtună în BucureștiFoto: DreamsTime Potrivit meteorologilor, vor fi descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local vor acum

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum 27 minute
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum 3 ore
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

Ministrul britanic de Externe a fost victima unei farse prin apel video. David Cameron credea că vorbeşte cu Petro Poroşenko

Mediafax acum 43 minute
Apelul a avut loc după un schimb de mesaje cu bărbatul care pretindea că este Poroşenko, care a ocupat funcţia de preşedinte al Ucrainei din 2014 până în 2019, a precizat Foreign Office într-un comunicat. În timpul conversaţiei, politicianul conserv

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 5 ore
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Trei moldoveni au fost arestaţi în Franţa sub suspiciunea că au desenat sicrie pe ziduri însoţite de cuvintele „soldaţi francezi în Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea „Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV, citată de N

Proprietarul câinelui care a mușcat o mamă și pe fetița ei într-un parc din București a fost reținut

Ziare.com acum 2 ore
Proprietarul câinelui care a mușcat, joi, 6 iunie, o mamă și pe fetița ei în parcul Cișmigiu din Capitală a fost reținut de polițiști, susțin surse pentru g4media.ro. Potrivit acestora, suspectul urmează să fie prezentat procurorului pentru luarea m

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/31°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°