Unii poate va mai amintiti cum era cand ne scoteau la defilare de 1 mai muncitoresc, de 23 august sau la orele de pregatire pentru apararea patriei. Cantece patriotice, lozinci inflacarate, stegulete tricolore cu stema, toata recuzita. Ne batea soarele in cap, ne coceam in uniforma neagra cu numar matricol pe brat. Muream de sete, sugrumati cu cravatele noastre rosii de pionieri. In afara de sete, nu simteam nimic. Pentru noi, pe atunci elevi, totul era fara sens. Defila minciuna in toata splendoarea ei fara sa realizam prea bine asta. Cand un profesor din Bucuresti s-a plans astazi ca "ne-au obligat sa iesim la defilare ca inainte de 89”, am simtit un inceput de insolatie, cum se usuca cerul gurii si mi se face sete iar.

Aruncati o privire peste pozele acestor liceeni defiland cu steagul tricolor pe sub nasul unor politruci cocliti mascati in generali ai armatei romane. Ce-o fi in capul tuturor? Ce poate fi mai sinistru? Cum poti injecta mai multa sila de politica in venele unor adolescenti decat asa, obligandu-i prin ordin de sus sa execute gimnastica patriotarda la treizeci de grade?

N-a fost singurul eveniment festivist de trista amintire. Ati remarcat, desigur, defilarea steagurilor din Piata Constitutiei. Cel mai mare tricolor, cel mai mare steag UE, toate vizibile din spatiu. Daca si fatarnicia ar putea fi masurata, cativa de pe la noi ar intra automat in Cartea Recordurilor odata cu steagurile astea gigantice. Este tot comunism rezidual acolo, in megalomania steagurilor, festivism si parada de vorbe goale.

In absenta unor convingeri adevarate, defilarea atent regizata cu steaguri albastre si tricolore exprima minunat acest dublu discurs romanesc, tentatia irezistibila de a pacali, de a lua ochii. Modul nostru duplicitar de a sarbatori (cei mai mari nationalisti primitivi se pretind azi cei mai mari europeni) ilustreaza foar