În 1990, când Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti nu se reînfiinţase încă, ne-a vizitat ţara un profesor american care a ţinut câteva lecţii pentru viitorii studenţi şi, mai apoi, jurnalişti români.
Unul dintre participanţi mi-a relatat în ce au constat învăţăturile americanului. Cea mai importantă a constat în definiţia ştirii de presă. Pe atunci era vorba aproape exclusiv de presa pe care o numim astăzi scrisă, televiziunea contând prea puţin.
Mi s-a întâmplat nu o dată în timpul din urmă, mare consumator de presă fiind eu, să-mi amintesc cele câteva criterii considerate de profesorul american de jurnalism ca definitorii pentru o ştire. Mai exact, să remarc cât de rar sunt respectate aceste criterii în presa scrisă sau în mass-media actuală, deşi presupun că jurnaliştii pe care îi ascultăm sau citim zilnic sunt absolvenţi ai unor facultăţi de jurnalism, pardon, de ştiinţe ale comunicării. Doar că, de când jurnalismul se pretinde a fi una dintre aceste ştiinţe, abia dacă se mai observă o umbră de caracter ştiinţific în ştirile noastre cele de toate zilele.
Partea proastă este că senzaţionalul cel mai ieftin prevalează asupra valorii reale a informaţiei şi presa se tabloidizează pe zi ce trece.
Mai multe lucruri sar în ochi sau în urechi fiind vorba de ştiri. Voi menţiona câteva. Primul este aprecierea greşită a informaţiei care stă la baza ştirii. Nu orice informaţie este şi o ştire. În al doilea rând, trebuie să se ţină cont de faptul că ordinea în care sunt prezentate ştirile nu este facultativă. Ştirile de pe coperta ziarului sau cele anunţate în debutul buletinului se cade să fie totdeauna cele mai importante.
Există desigur presă şi presă: ceea ce pretindem unui ziar serios diferă de ceea ce aşteptăm de la un tabloid. Partea proastă este că senzaţionalul cel mai ieftin prevalează asupra valorii reale a inform
