-AA+A
De când i-a aşezat Dumnezeu pe acest pământ binecuvântat pe strămoşii noştri, vremuri care se pierd în negura istoriei, şefii formaţiunilor politice au fost regi - Burebista, Decebal şi alţii dintr-o listă lungă - au fost cneji, voievozi, domnitori. Regalitatea s-a reluat în sensul ei modern pe pământul României prin declararea statului ca regat, cu capitala la Bucureşti, în 10 mai 1881 - rege devenea Carol I din Casa Hohenzollern-Sigmaringen din Germania (landul Baden-Württemberg), adus în ţara noastră după înlăturarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza - şi încercarea clasei politice româneşti de a avea un rege înrudit cu marile case regale europene, fapt care ar fi dat greutate coroanei române.
Ziua de 10 mai are, aşadar, o triplă semnificaţie în istoria României: în 1866, la data amintită, Carol I devine domnitorul României, la 10 mai 1877 tânărul stat scăpat de stăpânirea turcească îşi oficializează independenţa, iar în 10 mai 1881 România a devenit regat, cu domnitorul Carol I rege. Datorită acestei triple semnificaţii, între anii 1867 şi 1947 data de 10 mai a fost şi Ziua Naţională a României.
România a devenit republică după Al Doilea Război Mondial, când noua ordine politică mondială a aşezat România în sfera sovietică, incompatibilă cu monarhia, iar regele Mihai I, tânăr pe atunci, a fost obligat să abdice.
Despre regalitate şi regi se poate discuta din mai multe unghiuri de vedere: Carol I este văzut ca modernizatorul României, cu contribuţii remarcabile, dar sub domnia acelui bun şi luminat rege ar fi fost lichidat politic poetul Mihai Eminescu, după cercetările cărturarului Constantin Barbu; sub bunul şi blândul Ferdinand I s-a înfăptuit unitatea noastră naţională, vis secular al românilor, iar sub domnia lui Carol al II-lea au prosperat artele, dar şi corupţia exersată de camarila din preajma-i, pe care a îngăduit-o datorită s
