Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zilele revistei ,,Convorbiri literare”, un festin moldav în parfum de liliac...

Publicat in Jurnalul, vineri 10 mai 2013 ·

Zilele revistei ,,Convorbiri literare” se petrec la Iaşi, primăvara, atunci când oraşul respiră parfum de liliac şi anotimpul face o reverenţă în faţa literaturii. O sărbătoare literară poate părea un fel de sfidare a prezentului în care zgomotul derizoriului şi al neputinţei a dat sonorul poeziei foarte încet. Există însă, răspândite prin ţară, constante, reuşite dar lipsite de mediatizare întâmplări pline de sens şi semnificaţie care refac, întrucâtva, echilibrul spiritual al acestor vremuri. Un asemenea eveniment este cel care celebrează revista Societăţii literare ,,Junimea”, publicaţie apărută în martie 1867, la Iaşi, între copertele căreia au publicat: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Alecsandri, Coşbuc şi mulţi alţi scriitori reprezentativi ai literaturii române.

Ediţia a XVII  a zilelor revistei ,, Convorbiri literare”(care apare lunar, sub oblăduirea Uniunii Scriitorilor) a reunit la Iaşi scriitori din întreaga ţară, din Chişinău şi de la Cernăuţi. Au fost evocate personalităţi ale culturii române, (precum Simion Mehedinţi, director al revistei între anii 1907 şi 1923) şi s-a desfăşurat, ca în fiecare an, podiumul poetic, cu lecturi la care participanţii, au fost pe rând, protagonişti şi spectatori. Aceste zile de festin moldav au fost însufleţite cu har, nobleţe şi iubire de două personalităţi inegalabile : Augustin Buzura căruia i s-a acordat premiul ,,Opera Omnia” şi Grigore Leşe căruia i s-a înmânat la aceată ediţie “Premiul de excelenţă”.

De câţiva ani, în programul zilelor ,,Convorbiri literare” există vizita scriitorilor la Cotnari, în urma căreia, însetaţi de emoţii şi inspiraţi de tradiţie, poeţii scriu şi adună cânturile lor în antologia ,,La porţile Cotnariului”. Placheta de versuri dă seama despre pofta de viaţă, umorul, talentul şi marele dar al bucuriei îngăduite de Dumnezeu pe care poeţii le transformă în cuvânt. De

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 49 minute
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Diana Șoșoacă vrea referendum pentru ieșirea României din NATO: „Cea mai agresivă, incitantă, periculoasă și potențial distructivă Alianță militară!“

Adevarul acum 43 minute
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum 39 minute
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°