În 2006 Monica Macovei a reușit ca ministru al justiției să facă primul pas în dezincriminarea insultei și calomniei, acțiune pornită din convingerea avansată că libertatea de exprimare este o valoare care trebuie protejată, iar apărarea onoarei și a reputației pot fi acoperite de Codul Civil. Până atunci art. 205, 206, 207 din Codul Penal prevedeau inclusiv pedepse privative de libertate pentru infracțiunile de insultă și calomnie. Prin 1997-1998 semnalam câteva sute de procese penale intentate jurnaliștilor din România pentru calomnie și insultă – o statistică aproximativă ridica cifra la 650 – procese în care instanțelor li se cerea interzicerea dreptului la semnătură a jurnaliștilor, dar și despăgubiri morale imense. Cele câteva zeci de procese penale urmărite de mine în timp s-au sfârșit în general cu sentințe defavorabile jurnaliștilor în primă instanță și achitarea în instanța superioară, după 2-5 ani de  hărțuire, astfel încât procesul penal devenise ”o formă insidioasă de descurajare a libertății presei… 70% dintre jurnaliști și-au exprimat convingerea că au fost dați în judecată doar pentru a li se da o lecție prin tracasare, pentru a fi intimidați… și declară că au devenit mai prudenți în formulări, mai exigenți în verificarea informațiilor, dar consideră majoritatea acțiunilor în justiție o tentativă mascată de a limita libertatea presei”(Revista 22, 17-23 iunie 1997). Trecerea în civil a venit ca o ușurare.

Bucuria n-a durat, o întreagă harababură juridică s-a produs în 2007 când Curtea Constituțională a decis că dezincriminarea este neconstituțională, iar instanțele au interpretat neunitar decizia: unele au considerat că art.2005 și 2006 revin în Codul Penal, altele au judecat după dreptul civil. S-au adăugat decizii contradictorii ale Parlamentului, Înaltei Curți de Casație și Justiție și din nou ale CCR, care au întreținut confuzia, toate de