Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Chiţoiu, vicepreşedintele executiv al PNL: „Vă spun sută la sută că USL nu se destramă până în 2016“

Publicat in Adevarul, vineri 10 mai 2013 ·

Daniel Chiţoiu, vicepreşedintele executiv al PNL şi ministru al Economiei şi Mediului de Afaceri, a declarat vineri- la conferinţa Judeţeană a PNL Mureş- că „sută la sută USL nu se va destrăma până în 2016“. El a mai precizat că „două din cele trei obiective majore ale Uniunii fiind deja atinse, iar al treilea - ca în 2014 Crin Antonescu să devină primul preşedinte liberal al României - urmând să fie îndeplinit“.

Vicepreşedintele executiv al PNL, Daniel Chiţoiu, ministru al Economiei şi Mediului de Afaceri, a declarat, vineri, în faţa celor 471 de delegaţi la Conferinţa Judeţeană a PNL Mureş, că, în pofida informaţiilor vehiculate în mass-media sau de unii oameni politici, chiar şi din interiorul USL, el spune „sută la sută“ că USL nu se va destrăma până în 2016, potrivit Mediafax.

„Vă spun sută la sută că USL nu se destramă până în 2016. USL, când a fost constituită, la începutul anului 2011, a fost constituită cu trei obiective majore: în primul rând - dărâmarea Guvernului Boc, în al doilea rând - ajungerea USL la guvernare prin prim-ministrul social-democrat Victor Ponta, preşedintele PSD, şi al treilea obiectiv major - candidatul liberal Crin Antonescu, preşedintele PNL, să fie primul preşedinte liberal al României, susţinut de USL“, a declarat Chiţoiu.

El a arătat că, până la alegerile prezidenţiale, mai este un ciclu electoral, reprezentat de alegerile europarlamentare, unde PNL va trebui să fie în măsură să candideze „ca forţă politică singură“, exprimându-şi încrederea că organizaţii precum PNL Mureş vor contribui cu un rezultat foarte bun la victoria în ambele alegeri din 2014.

Pe de altă parte, el a spus că îşi doreşte ca, pe viitor, PNL să depăşească scorul de la alegerile parlamentare şi să aibă o cotă de încredere de peste 30%.

La Conferinţa Judeţeană a PNL Mureş participă, alături de Chiţoiu, ministrul Transpor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 42 minute
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Coreea de Sud - Aeroportul Incheon, închis pentru scurt timp din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Decolările şi aterizările pe aeroportul internaţional Incheon din Coreea de Sud au fost întrerupte, miercuri, timp de aproximativ trei ore înainte de răsărit, din cauza baloanelor lansate de Coreea de Nord pline cu deşeuri, a declarat un purtător de

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum 55 minute
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 35 minute
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 9 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 12 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 12 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°