Gurii desfăcu palma şi întinse cubul de pîine încălzită şi transpirată hulubiţei. Dar hulubiţa mişcă din aripi şi cubul de pîine se rostogoli pe ciment. Gurii întinse palma pe deasupra cubului de pîine şi aceasta în rostogolire se transformă într-un şobolan mare, negru-cenuşiu, cu nişte mustăţi albe şi lungi şi cu nişte ochi roşii care se roteau înfiorător între nişte pleoape vineţii.
Ah, ai făcut o pasă greşită şi ai transformat bucata de pîine în şobolan…, strigă hulubiţa refugiindu-se într-un colţ al celulei, ascunzîndu-se în întuneric. Mie îmi e silă de şobolani, sunt urîţi şi vulgari. Nu-i sufăr. Plus că ei atacă hulubiţele. Te rog să faci o pasă potrivită şi să mă transformi din nou în batistă. Te rog. Te rog. Te rog.
Deşi nu ar fi vrut, pentru că îi făcea bine compania hulubiţei, Gurii trebui să facă ceea ce îi ceruse. Trecu mîna pe deasupra hulubiţei, cu degetele desfăcute, ca şi cum ar fi răsfirat aerul şi hulubiţa se preschimbă din nou în batista cenuşie a lui Gurii. O împături, o duse lîngă obraz, de parcă ar fi vrut să mai simtă o dată pulsul trupului păsării, după care o împături şi o ascunse în buzunar.
Adio, îi spuse cu voce tare.
Dar de ce îi spui adio? se amestecă în vorbă şobolanul. Doar tu poţi să faci oricînd o hulubiţă din batistă?
Da, pot, dar nu iese de două ori aceeaşi hulubiţă. Iese mereu alta. De asta, abia apuci să te obişnuieşti cu ea, că gata, nu mai e aceeaşi.
Dar de ce nu o păstrezi pentru totdeauna, de ce trebuie să o transformi din nou în batistă? În felul acesta nu rişti să o schimbi de fiecare dată…
Da, m-am gîndit la asta, dar intervine ceva neprevăzut… De cum o aduc pe lume, cu o simplă pasă, hulubiţa începe să îmbătrînească. Şi ele îmbătrînesc uluitor de repede. Că dacă o las cîteva zile, de exemplu, e în stare să şi moară din vina mea. Şi mai e ceva: dacă unui iluziosnist îi moare
