Update 18.10 - Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, a declarat că propunerile pentru funcţiile de procurori-şefi au ajuns la Administraţia Prezidenţială, menţionând că va anunţa presa atunci când şeful statului, Traian Băsescu, va lua o decizie în acest sens.
"Propunerile pentru conducerile Parchetelor au ajuns la noi în această după-amiază, vom anunţa presa de îndată ce domnul preşedinte Traian Băsescu va lua o decizie", a precizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, potrivit Agerpres.
_________________________________________________
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a trimis vineri preşedintelui Traian Băsescu propunerile de numire în funcţiile de conducere de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT.
Cazanciuc a transmis şefului statului propunerile de numire a lui Tiberiu Mihail Niţu în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a lui Dimitrie Bogdan Licu în funcţia de prim-adjunct al procurorului general şi a lui Codruţ Olaru în funcţia de adjunct al procurorului general, se arată într-un comunicat de presă remis, vineri, de Ministerul Justiţiei.
Totodată, ministrul Justiţiei a înaintat preşedintelui propunerile de numire a Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a Alinei Mihaela Bica în funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigaţie a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) şi a Elenei Georgiana Hosu în funcţia de adjunct al procurorului-şef al DIICOT.
Consiliul Superior al Magistraturii a trimis vineri ministrului Justiţiei avizele pozitive, motivate, pentru cei şase candidaţi propuşi în funcţiile de conducere de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT.
Cei şase candidaţi