Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monarhistul care a iniţiat o petiţie pentru ca 10 mai să fie sărbătoare naţională: „Un conducător trebuie să-şi iubească poporul. Nu e cazul lui Băsescu“

Publicat in Adevarul, vineri 10 mai 2013 ·

Doru Radosav, directorul BCU „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca şi profesor universitar la UBB, spune că data de 10 mai este un reper pentru neamul român pentru că are atât o valoare reală - obţinerea independenţei de stat a României, cât şi una devenită simbolică în timp, legând monarhia de „corpul“ poporul român.

10 mai este simbolul unei legături puternice între monarh şi naţiune, este atât Ziua Independenţei de stat, cât şi Ziua Regelui. Dacă l-ar avea în faţă de Regele Mihai, clujeanul Doru Radosav i-ar adresa un omagiu cu cuvinte simple, aşa cum s-a exprimat şi Maiestatea Sa în Parlamentul României, în urmă cu doi ani.

„România nu este pregătită pentru monarhie, pentru un stat condus de un monarh. Sigur că sentimentele noastre pot forţa, însă nu e momentul. Poate peste vreo 10 ani…“, consideră Doru Radosav.

Ce le lipseşte oamenilor politici din 2013?

Directorul BCU este cel care a organizat în 1995 vizita Reginei Ana la Cluj-Napoca. „A fost o vizită de cunoaştere a realităţilor ţării. În acele vremuri puţini erau monarhişti încât mă mir azi cât de mulţi spun că sunt monarhişti. Nu era în mondenitatea acelor vremuri să fii monarhist“, afirmă Radosav.

În anii 90 existau temeri în a spune că eşti monarhist. Iar monarhist poţi fi, adaugă clujeanul, fie din convingere, fie din educaţie, fie ambele împreună.

Acesta regretă momentul 1990, când Regele Mihai a fost alungat din ţară, la scurt timp după ce sosise, de către preşedintele Ion Iliescu. „A fost un moment de penibilitate pentru România. Un moment de ruşine pentru România văzută din afară“, este de părere clujeanul.

El crede că oamenilor politici din ziua de astăzi le lipsesc multe, însă nu au „elementul“ din care decurg toate celelalte: iubirea de ţară.

„Ce ar trebui să facă oamenii politici români? Să înveţe să-şi iubească poporul! Nu e cazul preşedintelui Traian Băs

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Accident între un TIR și un autocar plin cu copii ucraineni, la Constanța. Patru persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile din Constanţa au activat Planul Roşu de intervenţie, în noaptea de duminică spre luni, 17 iunie, după un accident între un TIR şi un autocar cu 57 de cetățeni ucraineni, dintre care 42 minori. În urma evenimentului, patru persoane au fo

România - Ucraina: Debutul Tricolorilor la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Articol de GSP - Publicat luni, 17 iunie 2024, 09:35 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 09:36 EURO 2024 a început, iar România se pregătește să debuteze în competiție pe 17 iunie împotriva Ucrainei, în Grupa E. România - Ucraina » Echipa de start gând

Avionul premierului neozeelandez s-a defectat în drum spre Japonia. Oficialul a mers cu un zbor comercial spre Tokyo

News.ro acum 2 ore
Avionul forţelor de apărare neozeelandeze care îl transporta pe premierul neozeelandez Christopher Luxon în Japonia s-a defectat, duminică, obligându-l pe prim-ministru să ia un zbor comercial, a confirmat, luni, biroul acestuia, citat de Reuters. L

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Marcel Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi din Piaţa Amzei de la BES Sectorul 1 / Ce face acest guvern e un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept - VIDEO

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută funcţia cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, acesta proclamându-şi deja victoria, afirmă luni că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sa

Prognoza meteo pentru luni, 17 iunie la Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Luni, 17 iunie 2024, vremea la Constanța va fi marcată de temperaturi ridicate și condiții meteorologice variate. Temperatura maximă va atinge 29°C, creând un mediu cald, specific sezonului estival. Umiditatea va fi de 54%, oferind un confort termic

Anglia învinge cu emoţii Serbia cu 1-0, cu o lovitură de cap a lui Bellingham

Mediafax acum o ora
O lovitură puternică de cap din prima repriză a lui Jude Bellingham a făcut ca naţionala de fotbal a Angliei să debuteze cu un succes la Euro 2024. Englezii s-au impus duminică cu 1-0 în faţa Serbiei, la capătul unui meci tensionat, în care Three Li

Rețele Electrice Dobrogea Întreruperi de curent în Constanța, luni, 17 iunie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele car

BANCUL ZILEI | „Femeile sunt ca pescarii”

Gandul acum 21 minute
Săptămâna nu poate începe fără o porție copioasă de râs. Pentru ziua de azi, 17 iunie, am pregătit bancul care cu siguranță o să-ți aducă zâmbetul pe buze. De ce sunt femeile ca pescarii. Femeile sunt ca pescarii… Regretă întotdeauna ceea ce au pier

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

23°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°