Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Dorin Dobra: " Regionalizarea nu mai e vreun hobby sau vreo găselniţă"

Publicat in Mesagerul de BN, vineri 10 mai 2013 ·

Vicepreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, senatorul Dorin Dobra a făcut astăzi mai multe aprecieri în privinţa noii reorganizări administrativ-teritoriale a României. -AA+A

Senatorul Dorin Dobra: " Regionalizarea nu mai e vreun hobby sau vreo găselniţă" " S-au iscat multe dezbateri, multe discuţii pe tema regionalizării şi asta e bine, pentru că realmente se discută despre regionalizare. E evident deja că din punct de vedere european, administrativ, regionalizarea e un must have. Nu mai e vreun hobby sau vreo găselniţă. Din punctul acesta de vedere, îmi pare uneori, că ministrul Dragnea ar avea nevoie de încurajări şi pe cât posibil din perspectiva unui europenist, eu i le şi transmit. Domnule ministru, puteţi trece cu eleganţă peste toate nuanţările specific româneşti în această problemă, fie că vin din perspectiva unor baroni locali, fie că vin din perspectiva unor teme istorice, mai mult sau mai puţin reale", a spus senatorul Dobra.

El a mai precizat faptul că această reformă trebuie dusă până la capăt anul acesta, "pentru că peste 10 ani, nu mai discută nimeni despre baroni, nici despre alte probleme, ci pur şi simplu, vom avea ca un dat trei euroregiuni, cum are orice stat în UE. De altfel, finanţările în perioada de pre aderare au pornit de la itm-uri mici, persoane, mobilităţi, şcoli au trecut după aceea la primării, acum au trecut la GAL-uri. Nu am face decât să fim în tempo-ul pe care UE ni-l cere”, a mai precizat senatorul liberal.

Senatorul Dorin Dobra a făcut şi un scurt comentatiu cu privire la graba în care se va face această nouă organizare administrativ-teritorială: " Până la urmă, cineba trbuie să-şi asume acest lucru. Eu ştiu, în acest moment, presiunile pentru euroregiuni sunt imense, realmente imense. Regionalizarea trebuie făcută, şi după aceea, ne balansăm, ne echilibrăm şi mergem mai departe. Cu alte cuvinte, din nou, o temă pe

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024 la Primăria Alba Iulia. Cine a reușit să se impună pentru funcția de primar

HotNews acum 12 minute
Gabriel Pleșa obține un nou mandat la conducerea primăriei Alba Iulia. În urma alegerilor din data de 9 iunie 2024, Gabriel Pleșa câștigă cu PNL, detașat alegerile locale, scrie publicația locală Alba24.ro. Stampila de vot alegeriFoto: Inquam Photos

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat

Mediafax acum 37 minute
La ora României 8.00, votarea s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Vancouver, Canada şi pe coasta de Vest a SUA (Los Angeles, Anaheim, San Diego, Sacramento, San Francisco, Las Vegas, Phoenix, Portland, Seattle). Procesul electoral în st

Alfred Simonis, cel care a iniţiat legea păcănelelor, a câştigat conducerea Consiliului Judetean Timiş

Mediafax acum 23 minute
Conform numărătorii paralele a PSD-PNL, Alfred Simonis este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru presedinţia Consiliului Judeţean Timiş în toate oraşele, mai puţin Timişoara, anunţă Opinia Timişoa

ALEGERI 2024 – Candidatul independent Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului şi le mulţumeşte alegătorilor: Această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt

News.ro acum o ora
Mihai Poliţeanu, deputat ales pe listele USR în 2020 şi candidat independent pentru Primăria Ploieşti, îşi asumă victoria la alegerile din municipiul reşedinţă a judeţului Prahova. „De astăzi sunt Primar ales al Ploieştiului, din octombrie noul Prim

Tesla nu va lansa o variantă nouă a vehiculului Model Y anul acesta, a spus Musk

News.ro acum o ora
Tesla nu va lansa o variantă nouă a vehiculului Model Y anul acesta, potrivit directorului general Elon Musk, într-o postare pe platforma de socializare X, transmite Reuters. ”Nu va apărea niciun ”refresh” al Model Y anul acesta”, a spus Musk, adăug

ALEGERI LOCALE 2024 - Silviu Hurduzeu (PSD) l-a învins pe liberalul Romeo Dunca la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin

News.ro acum 52 minute
Social-democratul Silviu Hurduzeu este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, conform numărătorii paralele a partidelor politice, în urma alegerilor locale de duminică.

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 3 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal, care se va desfăşura în perioada 14 iunie - 14 iulie. În Germania, tricolorii vor fi cazaţi la Hotel Melchior Park, 4 stele, iar acest resort va fi folosit

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - După centralizarea a peste 98,8% dintre voturile exprimate până acum în străinătate la europarlamentare, Alianţa PSD-PNL are 21,33%, urmată de Alianţa Dreapta Unită, AUR şi SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 21,33% după numărarea a peste 98,8 % dintre voturile exprimat în străinătate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de Alianţa Dreapta Unită - 16,3% şi de AUR - 14,54%. În diaspora, la ora 8, după numărarea

Vă confruntaţi cu dureri intense de spate? Cauza ar putea fi o hernie de disc.

Ziarul Financiar acum o ora
Vă confruntaţi cu dureri intense de spate? Cauza ar putea fi o hernie de disc. Programaţi o consultaţie de neurochirurgie la SANADOR, pentru diagnostic avansat şi tratament modern, cu recuperare rapidă! Tratamentul modern al herniei de disc lombare

Vremea

București
acum

27°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°