Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sâmbătă 18 mai la Alba Iulia-Noaptea Muzeelor. Noaptea în care istoria prinde viață

Publicat in Informatia de Alba, vineri 10 mai 2013 ·

Noaptea Muzeelor este un eveniment iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa în anul 2005. Manifestarea este patronată de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Anul acesta Noaptea Muzeelor este organizată pe 18 mai, dată la care se sărbătorește Ziua Internaţională a Muzeelor. Prin urmare, vom asista la o dublă sărbătoare pe 18 mai 2013: Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor.

Alături de cele aproximativ 3.000 de muzee din Europa care organizează acest eveniment se află și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. La Alba Iulia manifestarea, care a debutat în anul 2008, a reușit să atragă an de an un public tot mai numeros. Anul trecut nu mai puțin de 6.000 persoane au trecut pragul muzeului. Din anul 2010 muzeul albaiulian a dat evenimentului un concept special Noaptea în care istoria prinde viață, tocmai în ideea de a pune în valoare atât patrimoniului expoziţional de care dispune, dar şi impresionanta istorie a județului Alba și a orașului Alba Iulia.

Astfel, pentru reamintirea importantelor pagini de istorie care s-au scris pe aceste meleaguri, de acum celebrele Personaje istorice, întruchipate de angajații muzeului și voluntari, vor da viață expoziției de bază a muzeului. Printre ele, vizitatorii vor avea ocazia să întâlnească multe personalităţi ale istoriei românilor, precum Mihai Viteazul, Horea, Avram Iancu, regii României Mari, Ferdinand şi Maria sau primul primar român al orașului Alba Iulia, Camil Velican. De remarcat că anul acesta la eveniment va fi prezentă și Garda Romană, ultimul proiect de succes al Muzeului Național al Unirii. S-ar putea sa iti placa si: Noaptea Muzeelor la Alba Iulia „Noaptea Muzeelor” la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia 5.000 de persoane au mers la Noaptea Muzeelor Curse speciale ale STP pentru Noaptea Muzeelor

Noap

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 2 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 4 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 4 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 7 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 2 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Aproape 48 de milioane de oameni au urmărit dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump, mult mai puțini decât la evenimente similare din trecut

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 48 de milioane de telespectatori au urmărit dezbaterea prezidenţială americană de joi dintre preşedintele democrat Joe Biden şi rivalul republican Donald Trump, potrivit datelor preliminare Nielsen, ceea ce sugerează că audienţa finală v

Fiii vrăjitoarei Sidonia judecați pentru omor după 4 luni de la crima de la Padina. Ce acuzații le mai aduc procurorii

Ziare.com acum 5 ore
La patru luni după oribila crimă de la Padina, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au trimis vineri, 28 iunie, către instanţa de judecată dosarul în care cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia sunt inculpaţi pentru om

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

20°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°
mar.

17°/25°