Un moment care a reprezentat naşterea Dinastiei şi începutul unei perioade de profunde schimbări în societatea românească.
În seara zilei de 10/11 februarie 1866, domnitorul Alexandru Ioan Cuza abdica de la putere. Se formează o Locotenență Domnească, iar membrii acesteia încep demersurile pentru aducerea unui prinţ străin la conducerea Principatelor Unite.
Tânărul acceptă
Noua opţiune o reprezenta prinţul Carol de Hohenzollern (după ce Contele Filip de Flandra refuzase tronul Principatelor Unite), recomandat de însuşi Napoleon al III-lea, împăratul Franţei.
Ion C. Brătianu este trimis de urgenţă la Düsseldorf pentru a obţine consimţământul venirii în România din partea tânărului principe, a familiei sale şi a regelui Prusiei, Wilhelm I. Tânărul Carol, pe numele întreg Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen (când a venit în România nu şi-a mai scris numele cu K), acceptă să devină noul „domnitor al românilor”. Carol s-a născut la Sigmaringen, în ziua de 7/20 aprilie 1839, fiind al doilea fiu al Principelui Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen şi al soţiei sale, Josefina. După terminarea cursurilor secundare, Carol a urmat la şcoala de cadeţi din Munster, iar apoi, în 1857, şcoala de artilerie de geniu din Berlin. El s-a remarcat, pe când avea gradul de locotenent, în războiul austro-germano-danez, participând la asediul cetăţii Fredericia.
Călătorie incognito
După o călătorie incognito cu trenul, pe ruta Duseldorf-Bonn-Freiburg-Zurich-Viena-Budapesta, în vagoane "puturoase" de clasa a II-a, pe data de 8 mai 1866, Carol a ajuns la Baziaş. Unde s-a îmbarcat pe un vapor dunărean care l-a dus până la graniţa cu România. Avea un paşaport fals (figura drept cetăţean elveţian), şi a călătorit deghizat ca om de afaceri, pentru că între Germania şi Austria exista la acea data o stare
