Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scena crimei. Americanul

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Evenimentele din septembrie 2001 au înfierbântat imaginaţia multor scriitori. Fiecare dintre ei încearcă să fie cât mai original în prezentarea luptei contra celor care plasează bombe în cafenele, trenuri, metrouri, comit atentate sinucigaşe, sau atacă ambasade.

Teroristul din romanul lui Andrew Britton, “Americanul”, este un tip special. Jason March a făcut parte din armata SUA. La un moment dat, după ce şi-a împuşcat mai mulţi camarazi, a dispărut şi s-a alăturat organizaţiei Al-Quaeda, devenind un membru marcant al ei. A executat misiuni de o mare îndrăzneală, care au provocat moartea unor personalităţi politice şi a unui număr înspăimântător de civili fără nici o implicare în deciziile de conducere. E abil, cameleonic, perfid, crud – “fără simţăminte”. Ucide fără să clipească pe oricine îi stă în cale.

De ce s-a ridicat cu atâta înverşunare împotriva ţării unde a văzut lumina zilei? În mod eronat socoteşte guvernul american culpabil de tragedia abătută asupra familiei sale. Desigur, acţiunile lui au o valoare propagandistică extraordinară pentru cei care croiesc zi şi noapte planuri împotriva civilizaţiei occidentale.

După ce îşi exersează mâna cu lovituri mai uşoare, Jason March (de fapt, acesta este unul dintre multele nume cu care se identifică) năzuieşte să pună în aplicare un proiect de proporţii: uciderea preşedintelui francez, a premierului italian şi a preşedintelui american, aflaţi la o reuniune de maximă importanţă în vederea creării unei coaliţii care să interzică Iranului  accesul la bomba atomică.

După lungi investigaţii, serviciile secrete află de existenţa planului diabolic. Fostul comandant al lui March are o contribuţie însemnată în această descoperire. Ryan Thomas Kealey, trei ani la CIA, la Divizia de activităţi speciale, recompensat cu multe medalii în urma unor reuşite eclatante, este rechemat din r

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 25 minute
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Bărbat afgan, împușcat mortal de poliția germană după ce și-a ucis un conațional și a rănit alte trei persoane care se uitau la Euro 2024

Ziare.com acum 28 minute
Polițiștii l-au împușcat mortal pe bărbatul afgan după ce acesta şi-a ucis un conaţional şi a rănit ulterior trei persoane care urmăreau la televizor meciul, în estul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AP. Cetăţeanul afgan în vârstă de 2

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 3 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Tricolorii la Euro 2024: Tehnologie avansată pentru prevenţie şi refacere în cantonamentul din Germania

News.ro acum o ora
Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF. Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alte

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 3 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°