Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puţini, dar dedicaţi: Poliţia pe motocicletă, Ambulanţa, SMURD-ul au promovat donarea de organe cu sirenele pornite prin oraş (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Marşul organizat în cadrul campaniei Oradea Pro Viaţă, menită să promoveze donarea de organe şi ţesuturi, donarea de sânge şi de celule Stem, a atras mai puţini participanţi decât s-au aşteptat organizatorii.

"Asociaţia White Wolves participă doar cu 8 motociclete pentru că nu am vrut să monopolizăm acest eveniment. Deşi - mai în glumă mai în serios - se spune că motocicliştii sunt donatori de organe, ne-am bucurat să ne alăturăm acestei campanii", a declarat reprezentantul organizaţiei, Dan Todoran.

Motocicliştii s-au adunat începând cu ora 17 pe platoul din faţa Lotus Center, unde a fost amenajat şi un cort unde studenţi, voluntari şi reprezentanţi ai DSP au împărţit fluturaşi meniţi să promoveze aceeaşi campanie.

Puţin după ora 18, în frunte cu o motocicletă a Poliţiei Bihor cu sirenele pornite, motocicliştii s-au încolonat câte doi, iar în urma lor au pornit, tot cu sirenele pornite, o autospecială a SMURD şi una a Ambulanţei.

Manifestanţii au purtat cu ei şi steaguri menite să promoveze campania, cu mesaje mobilizatoare, pe traseul: Bulevardul Cantemir, Centrul Civic, Podul Dacia, B-dul Magheru, B-dul Ştefan cel Mare, str. Transilvaniei, B-dul Dacia, B-dul Decebal, str. Iuliu Maniu - Traian Moşoiu - Cantemir - Lotus, fără incidente.

"Ne aşteptam la o desfăşurare de forţe, dar din păcate nu a fost aşa. Noi am lansat invitaţia inclusiv colegilor noştri medici, dar nu au venit. Oricum acţiunile de conştientizare vor continua în perioada următoare", a explicat dr. Carmen Pantiş, coordonatoarea programului de transplant în Bihor.

Acţiunile de popularizare a donării de organe, ţesuturi, sânge şi celule Stem vor continua şi zilele următoare, atât în campusul universitar, cât şi în alte locuri aglomerate din oraş.

Detalii despre campanie în articolul "Oradea Pro Viaţă! Marş motorizat pentru donarea de organe, sânge şi celule Stem"

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 45 minute
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum o ora
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 23 minute
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum o ora
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Aeroportul Internaţional Henri Coandă, amendă de 10.000 de lei din cauza temperaturii

Mediafax acum 52 minute
În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii care semnalau defecţiuni la sistemul de ventilaţie din Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi a temperaturilor caniculare din aceste zile, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 42 minute
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

România, în top cinci al suporterilor de la Euro 2024, din Germania

Ziua Constanta acum 51 minute
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

21°/29°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°