Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov organizează cursuri şi examene pentru obţinerea licenţei europene de competenţă în afaceri. EBC*L - European Business Competence* Licence s-a impus ca standard internaţional de formare în domeniul economic, oferind o calificare recunoscută pe plan internaţional, dar şi posibilitatea de a demonstra cunoştinţele economice de bază necesare în activitatea economică şi management.
Cursurile sunt organizate pe trei niveluri. Nivelul A cuprinde cunoştinte generale, iar temele atinse sunt obiectivele şi indicatorii de întreprindere, bilanţul, calculaţia costurilor, drept comercial. Absolvenţii cunosc, astfel, obiectivele întreprinderii şi înteleg limbajul folosit în conducerea firmei. Prin aceasta ei devin parteneri competenţi de discuţie şi stăpânesc elementele de bază necesare pentru gândirea şi negocierea economică.
Nivelul B cuprinde cunoştinţe de planificare, absolvenţii urmând să afle cum se elaborează şi cum se argumentează planuri de afaceri pentru proiecte şi firme ţinând cont de diversele puncte de vedere economice şi posedă cunoştinţele necesare pentru elaborarea unui buget.
Nivelul C cuprinde tehnici de conducere, iar cei care îl urmează vor cunoaşte instrumentele economice de conducere a întreprinderii şi diferitele domenii de activitate ale acestora, dar şi condiţiile şi procedeele efective de conducere a personalului.
Cursurile EBC*L se organizează atât în sistem clasic cu formator (40 ore), cât şi în sistem combinat –„blended learning”, care combină avantajele conceptului e-learning cu avantajele cursurilor de formare tradiţionale. Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov organizează cursuri şi examene pentru obţinerea licenţei europene de competenţă în afaceri. EBC*L - European Business Competence* Licence s-a impus ca standard internaţional de formare în domeniul economic, oferind o calif