*Petrolul a anunţat vânzarea biletelor la finala Cupei cu toate că încă n-a disputat returul semifinalei, cu Oţelul
*În tur, la Galaţi, ploieştenii s-au impus cu 3-0 în faţa echipei lui Petre Grigoraş
*Finala se va disputa pe 1 iunie, de la 20:45, pe Naţional Arena, meci transmis în direct de PRO TV
Prin victoria cu 3-0 în faţa Oţelului, în prima manşă a semifinalei Cupei României, Petrolul a făcut un pas important către finală, eveniment care se va desfăşura pe Naţional Arena, la data de 1 iunie. Avantajul din tur a demarat deja la Ploieşti pregătirile organizatorice pentru partida din ultimul act. Chiar dacă n-au disputat şi returul cu gălăţenii, prahovenii au anunţat care este programul după care se vor vinde biletele la finală. Astfel, conform site-ului oficial al clubului prahovean, vânzarea tichetelor va începe pe 24 mai, la ora 10:00, însă atunci casele vor fi deschise doar pentru abonaţi. Pentru restul fanilor, comercializarea biletelor se va face din 25 mai, fără să existe vreo restricţie a numărului de tichete pe care o persoană le poate achiziţiona.
În ceea ce priveşte preţul lor, FRF a stabilit ca pentru un loc la peluză, suporterii să plătească între 15 şi 20 lei, iar pentru a sta la lojă, 800 de lei. La tribune, un tichet costă între 40 şi 300 de lei. “Biletele nu se vor vinde pe baza buletinului, locurile nu vor putea fi alese şi, de asemenea, nu va exista limită în ceea ce priveşte numărul de tichete ce pot fi achiziţionate”, se arată într-un comunicat pe site-ul Petrolului.
Cât costă un bilet la finala Cupei
• Loc în lojă:800 lei
• Tribuna Vest (Maior Coravu)
VIP I:300 lei
• Tribuna Vest (Maior Coravu) –
VIP II:250 lei
• Tribuna Vest (Maior Coravu)
inel 2:100 lei
• Tribuna Est – inel 1:40 lei
• Peluza Nord/Sud – inel 1 şi