Antrenorul secund al Tigrilor, Szászgáspár Barnabás, Barni al nostru, este sărbătoritul zilei de duminică, 12 mai. După cum se ştie, la 10 ani de la înfiinţarea clubului, echipa Tigrilor, BC Mureş, s-a calificat în finala campionatului de baschet masculin unde va întâlni învingătoarea din cealaltă semifinală, Asesoft Ploieşti sau CSM Oradea. Ce poate fi un cadou mai frumos, decât să rememorăm declaraţia lui Barni, după meciul incendiar de la Mediaş.
„După atâţia ani, în sfârşit am adus o finală la Tîrgu-Mureş, este ceva superb, visul nostru şi visul meu este să câştigăm campionatul. Ne simţim foarte puternici de la meci la meci, asta s-a concretizat şi pe tabelă şi avem aprecieri şi de la alte echipe că jucăm un baschet frumos. Asta ne bucură şi în finală sper să concretizăm tot pe tabelă că avem o echipă foarte valoroasă care poate să fie campioană”, a precizat Szászgáspár Barnabás, antrenor secund BC Mureş.
Transmitem urarea de “La mulţi ani”şi din partea familiei, a Roxanei şi a micuţului Eduard, alături de urările noastre de mult succes în finală!
Antrenorul secund al Tigrilor, Szászgáspár Barnabás, Barni al nostru, este sărbătoritul zilei de duminică, 12 mai. După cum se ştie, la 10 ani de la înfiinţarea clubului, echipa Tigrilor, BC Mureş, s-a calificat în finala campionatului de baschet masculin unde va întâlni învingătoarea din cealaltă semifinală, Asesoft Ploieşti sau CSM Oradea. Ce poate fi un cadou mai frumos, decât să rememorăm declaraţia lui Barni, după meciul incendiar de la Mediaş.
„După atâţia ani, în sfârşit am adus o finală la Tîrgu-Mureş, este ceva superb, visul nostru şi visul meu este să câştigăm campionatul. Ne simţim foarte puternici de la meci la meci, asta s-a concretizat şi pe tabelă şi avem aprecieri şi de la alte echipe că jucăm un baschet frumos. Asta ne bucură şi în finală sper să concretizăm tot pe t