Mai corect ar fi nu repetenţii, ci elevii foarte slabi la învăţătură. M-am gândit la acest subiect pentru că, spre sfârşitul anului, cum se întâmplă deja în aceste săptămâni, absolvenţii au obiceiul să treacă pe la şcoală. Vine vorba, desigur despre alţii. Şi noi profesorii murim de curiozitate să aflăm ce mai fac foştii noştri elevi.

Aşa că eu aflu că o serie de elevi foarte slabi au ajuns foarte bine. De obicei bogaţi, chiar şi pe timpurile astea. Şi cu afaceri destul de sigure. Cum este posibil, mă tot întreb?

Un dascăl are în cap figurile multor elevi. Îi vede crescând şi ştie ce pot ei. Cum au evoluat sau nu, când s-au zăpăcit, de obicei din cauza unei situaţii familiale sau din necazuri sentimentale. Sau când s-au deşteptat, pentru că se întâmplă şi asta.

Sunt, însă, unii copii care nu merg de la început. Sunt distraţi, nu se pot concentra, nu au memorie şi nici nu mai vor, la un moment dat. Ceilalţi râd de ei. Învăţătorul, dirigintele şi unii profesori încearcă. Stau în legătură şi cu părinţii. Se fac tot felul de eforturi până când toată lumea, pe rând îşi dă seama că elevul respectiv nu se încadrează nicăieri. Din motive diverse el este promovat şi termină ca şi ceilalţi un ciclu de învăţământ. Pentru că aşa trebuie.

La un moment dat, dacă nu cumva printre primii, înţelege şi copilul.

El observă că părinţii nu-l mai obligă să meargă la diverse acţiuni extraşcolare şi nici măcar nu-l mai bat la cap să-şi facă lecţiile. Faţă de alţi colegi, observă el, părinţii nu vor să îl mute la şcoli mai sofisticate şi nici nu are meditatori.

Copilul se concentrează către un drum, care i se iveşte lui. Comerţ, infracţiune, tot felul de afaceri uşoare. Nu are de ales şi porneşte pe acest drum. Ştie că altul nu are. Îi sună în cap râsetele colegilor de câte ori era întrebat sau scos la tablă. El îşi alege altă destinaţie şi nu poate