Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imoralitatea de pe drumurile noastre

Publicat in Magazin Salajean, duminică 12 mai 2013 ·

La un an de guvernare, Victor Ponta pare să fi descoperit gaura din covrig, conştientizând brusc că prea mulţi oameni au murit şi încă mai mor pe minunatele şolele ale ţării. În acelaşi timp, premierul ajunge să declare că este nevoie de o schimbare a Codului Rutier care să prevadă, printre altele, chiar confiscarea maşinii contravenienţilor şi infractorilor de pe drumurile publice. Un mic detaliu ar fi, desigur, în toată această poveste, şi anume că, pentru a atinge acest deziderat, este musai să modificăm, mai întâi, Constituţia.

Cu sau fără voia noastră, şoferi sau pietoni, deopotrivă, am uitat subit de toate golurile ce şi-au făcut loc prin buzunarele şi burţile noastre, astfel că am început să “ronţăim” cât se poate de sârguincios subiectul, să-l întoarcem pe toate părţile şi să ne consumăm energia pe o temă cât se poate de falsă. Nu, Doamne fereşte, să nu creadă cineva că falsitatea ar consta în faptul că tragediile de pe drumurile noastre nu ar exista, dimpotrivă. Însă, având în vedere că suntem campionii Europei la capitolul şosele nesigure, cred că aplicarea legislaţiei rutiere şi, desigur, infrastructura se fac vinovate pentru această situaţie.

Cum spuneam, o cauză a stării de fapt este, fără doar şi poate, starea execrabilă a infrastructurii rutiere. Drumuri mult prea înguste pentru traficul ce devine deja sufocant, marcaje rutiere făcute în dorul lelii, gropi peste gropi şi doar câţiva kilometri de autostrăzi. Dar nu aceasta e singura cauză. Ca să fim cinstiţi, accidente se produc şi pe autostrăzi. Nu atât de multe, însă şi pe drumurile de mare viteză circulă tot felul de iresponsabili, cocalari, demenţi sau analfabeţi cu permise procurate prin mijloace nu tocmai ortodoxe. Aici atingem, un punct cât se poate de sensibil al problemei. Interesant de aflat cum unii care nu au nici mintea limpede, nici cei şapte ani de acasă ori cel puţin opt

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 6 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 5 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 6 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 4 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 10 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 9 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 12 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 7 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 11 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°