Aş fi vrut să-i spun : scurt tratat despre celebritate şi sex, chestiuni care te pot duce la casa de nebuni. Acum îi spune spital de psihiatrie, dar tot dus cu pluta pe Someş sau Şieu rămâi. Marea iubire dintre Corneliu şi Anca s-a încheiat în locul unde şi împăratul muştelor merge pe jos. Măi frate, măi frate, cum dracu se poate ajunge atât de jos, atât de băgat în rahatul pe care teveurile le scot pe sticlă pentru punctele de rating, mai ales când pruna ţi-e uscată iar paţachinele cred că fac politică? Cum naiba suntem puşi în situaţia de-a mirosi putoarea acestei lumi politice din spatele unui sutien? -AA+A
Violul intelectual şi politica de cadre Aproape îngropat dar fără popi la capătâi, că ăştia îs foarte ocupaţi să producă bani, Partidul România Mare a ajuns un partid mic, dar mic de tot şi al unei Românii care mânâncă can-can pe pâine sau bea din pet bere infectă. PRM a fost, că acum nimeni nu ştie care e situaţia, mai ales că Vadim a ajuns să se gudure pe lângă celebritatea care se vomează în emisiunile cu ţîţe multe, două câte două. Cât de jos ai coborât dacă faci din aruncatul cu lături un fel de sport naţional de noapte, o activitate pentru curvuştine şi poponari, tu cel care ai fost la un pas de Cotroceni?
În urmă cu 13 ani, PRM Bistriţa-Năsăud avea în "dotare" doi deputaţi şi un senator, politicieni onorabili. Cam aceasta este distanţa dintre PRM-ul din anul 2000 şi cel din 2013, aia de la politica de clasă la balele tribunului şi infectele lui cuvinte, după ce a încercat să aplice dictonul "sfârcul face totul în politică". Nu e prost cel care cere, e prost şi fudul cel care dă, chiar dacă nu mai are ce! Anca Cârcu a priceput foarte repde cât de folositoare e politica pentru a ajunge în lumina reflectoarelor, na, dacă vreţi în atenţia showbizului. Dar să mimezi că faci politică pentru a ajunge la Capatos, mi se pare un fel de insultă, deş