O implicare militară al Statelor Unite în Siria ar fi „o greşeală”, deoarece rezultatul este imprevizibil, a declarat, azi, fostul Secretar american al Apărării, Robert Gates.
Într-un interviu acordat postului CBS, Gates a declarat, de asemenea, că nu întrevede „rezultate bune” din discuţiile privind programul nuclear al Iranului şi că o retragere completă a SUA din Afganistan ar fi o „eroare dezastruoasă”.
„Am crezut ca a fost o greşeală să intervenim în Libia şi cred că este o greşeală să intervenim în Siria, chiar dacă am fi intervenit într-un mod mai semnificativ în urmă cu un an sau şase luni. Noi ne supraestimăm capacitatea de a prezice rezultatul”, a declarat Gates pentru CBS.
„Prudenţa, în special în ceea ce priveşte înarmarea acestor grupări şi implicarea militară SUA, reprezintă regula”, a adăugat el.
Gates ocupa postul de secretar al apărării în 2011, atunci când Washingtonul s-a alăturat operaţiunii aeriene a NATO în Libia, care i-a ajutat pe rebeli să-l înlăture de la putere pe dictatorul libian Muammar Gaddafi, potrivit AFP.