Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gloria a primit în cele din urmă licenţa şi speră să rămână în primul eşalon

Publicat in Mesagerul de BN, duminică 12 mai 2013 ·

-AA+A

Gloria a primit în cele din urmă licenţa şi speră să rămână în primul eşalon Gloria Bistriţa are şanse să rămână şi anul viitor în Liga I, deşi e foarte probabil că va termina campionatul pe ultimul loc. Echipa nu a primit licenţă în prima fază, dar Comisia de Apel i-a anunţat că au drept de joc pentru sezonul viitor.

„Este adevărat, vineri seara am primit fax că am primit licenţa. La comisie de apel au fost prezenţi judecătorul sindic şi juristul clubului, care au prezentat actele prin care planul de reorganizare este aprobat de creditori şi judecător. Aşteptăm acum să vedem ce se întâmplă cu celelalte cluburi, noi suntem pregătiţi să rămânem în Liga I”, a spus şeful grupării din parcul municipal , Alexandru Hadfaludi.

Comisia de Apel a decis vineri să păstreze decizia Comisiei de Licenţiera ca Rapid, U Cluj şi Severin să nu primească licenţă pentru anul viitor. Pe lângă Gloria, şi Oţelul a avut câştig de cauză la apel.

Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - Exit-poll CURS-Avangarde: PSD-PNL 54%, AUR - 14%, Dreapta Unită 11%

News.ro acum 25 minute
Alianţa PSD-PNL este cotată la alegerile europarlamentare cu 54% din voturi, AUR - 14%, Dreapta Unită 11%, conform exit-poll-ului CURS-Avangarde, pebaza datelor culese până la ora 20.00.

LIVEVIDEO Nicușor Dan, înaintea anunțării rezultatelor exit poll la Primăria Capitalei: Sunt optimist

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, așteaptă rezultatele exit-poll la alegerile locale 2024, alături de susținătorii săi, în Parcul Cișmigiu. Nicușor DanFoto: „Sunt optimist. Așteptăm după ora 22:00 rezultatul alegerilor în Parcul Cișmigiu”, a scris Da

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Ministrul Educației, Ligia Deca „Elevii români au obținut medalii de aur, de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică”

Ziua Constanta acum o ora
Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două medalii de argint şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică, ce are loc în Malaezia, a anunţat Ministerul Educaţiei, Ligia Deca. Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două

Marcel Ciolacu: Dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente de această dată. Din toate punctele de vedere se pare au fost foarte bine organizate alegerile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente la alegerile europarlamentare şi locale din această duminică, comparativ cu alte scrutinuri electorale. „Din toate punctele de vedere se pare au f

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 5 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

CNA a amendat cu 5.000 lei Antena 3 și Realitatea Plus pentru încălcarea legislației electorale

Ziare.com acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat două posturi de televiziune, duminică, 9 iunie, pentru nerespectării legislaţiei specifice perioadei electorale. Antena 3 CNN și Realitatea Plus au primit sancțiuni de 5.000 lei fiecare. Întrunit

UPDATE - PSD Alba: La Arieşeni, marş electoral cu simpatizanţi PNL pentru influenţarea alegătorilor din comună / Poliţiştii au făcut verificări şi informaţiile privind un miting electoral nu se confirmă- VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi simpatizanţi PNL au organizat duminică, în timpul alegerilor locale, un marş electoral pe străzile din comuna Arieşeni din Munţii Apuseni, au transmis reprezentanţii PSD Alba. Coloana a fost deschisă de un bărbat cu un steag tricolor şi a

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

22°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°