Ce mai aşteptăm noi oamenii? Ce aşteptări mai avem? Asteptăm să vină vara. Cea adevărată. Asteptăm să luam concediul. Aşteptăm salariul sau să câştigăm la loto. Mă aştept să iau examenul cu o notă mare. Mă aştept ca ceilalţi să observe eforturile mele şi câte fac pentru ei. Acasă şi la serviciu. Mă aştept ca şi copiii mei să vadă câte sacrificii fac pentru ei şi să înveţe, să fie cuminţi.

Mă aştept ca partenerul/a să vadă eforturile mele ca totul să fie bine. Mă aştept ca soţia mea să vadă că pentru ei muncesc, să aibă de toate, să nu le lipsească nimic.

De aici misiunea se complică. Unele lucruri au o probabilitate mult mai mare de a se întâmpla aşa cum ne dorim, altele NU. Mă aştept să fie totul Bine şi Frumos. GREŞIT!

Aşteptările nerealiste pot fi părinţii suferinţei noastre, părinţii Depresiei, Tristeţii. Când mi se ia valul de pe ochi realizez că am dat mult mai mult decât am primit în relaţiile mele şi încep să mă apuc de curăţenie. Ceilalţi pot fi nedumeriţi, nu ştiu ce m-a apucat, totul era bine. Da, ei în zona lor de confort, eu în cea cu disconfort. Echitabil, nu? Singur(ă) m-am aşezat acolo şi am aşteptat, am sperat.

Aşteptările mele de la mine sau Aşteptând-ul nu pe Godot, ci pe doamna Perfecţiune!

Georgiana - „Mă aştept să mă descurc în orice situaţie. Mă aştept ca totul să iasă şi să fie perfect. Să iasă ca la carte… toţi să fie mulţumiţi şi de abia apoi şi eu.

Vreau să fac în fiecare zi ce mi-am propus. Şi mă aştept să reuşesc asta în fiecare zi. Şi când nu se întâmplă este o tragedie. Nu mai spun că nici nu reuşesc să mă relaxez fiind tot timpul în cap cu <>.”

Miruna îşi crease singură plasa de păianjen a dezamăgirilor personale având anual o mare aşteptare. „Mă aştept ca la sfârşitu