-AA+A
Ediţia a 5-a a a concursului interşcolar rural "Ziua Europei" s-a desfăşurat la Şintereag Căminul cultual al comunei Şintereag a găzduit în aceste zile ediţia cu numărul cinci a concursului interşcolar rural "Ziua Europei". Precizăm faptul că este vorba de un eveniment organizat de actualul lider al Forţei Civice Bistriţa-Năsăud, Gavrilă Urs din 2007 încoace, manifestarea fiind sprijinită logistic şi de unele primării. Anul acesta, pe scena căminului cultural din comuna adminstrată de Ioan Bob au urcat 50 de elevi de la 5 scoli gimnaziale din Şintereag, Şieu-Măgheruş, Şieu-Odorhei, Galaţii Bistriţei şi Uriu. Potrivit organizatorilor, publicul a fost format din peste 100 de elevi, profesori şi însoţitori din localitatile mai sus amintite.
"Probele concursului au constat în întrebări din domeniul geografiei şi istoriei Europei; desen artistic pe tema dată, momente artistice la alegere ( dans popular, scenetă de teatru, recital, etc. ), karaoke şi dans modern pe perechi. La finalul celor 6 probe, câştigătoare fiind declarată echipa din Galaţii Bistriţei, aflată la a doua participare la acest concurs", ne-a spus Gavrilă Urs.
Toţi membrii echipelor au primit diplome şi au fost premiaţi cu rechizite şcolare: "Conform tradiţiei concursului iniţiat în 2007 şi desfăşurat anual ( cu doua exceptii, atunci când Ziua Europei s-a suprapus cu evenimente şcolare sau religioase importante ), câştigătorii ediţiei curente au prima opţiune pentru a organiza ediţia următoare", a explicat organizatorul concursului.
"Am fost impresionat de evoluţia ansamblului folcloric din Şintereag"
Între momentele artistice remarcabile ale concursului se pot menţiona evoluţiile ansamblul folcloric din Galaţii Bistriţei, ale tânărului din Şieu Odorhei cât mai ales prestaţia impresionantă a ansamblului folcloric Flori de Mălin din Şintereag, împreună cu talentata solis