La penultima etapă a Cupei Hagi Danone, Timișoara a demonstrat că fotbalul „alb-violet” are viitor.
1 /.
Disputată sâmbătă și duminică, pe terenul unde Poli a jucat primele meciuri din istorie, etapa timișoreană a fost câștigată de puștii de la echipa locala Electrica. În finală, aceștia i-au învins cu 5-0 pe „minerii” de la Jiul Petroșani, antrenați de fostul jucător stelist, Damian Militaru. Petroșănenii au fost surpriza finalei, calificându-se după un meci pe muchie de cuțit împotriva celor de la UTA Arad, pe care i-au invins cu 2-1.
Remarcații etapei au fost: Sergiu Mihalache (Jiul Petroșani) – cel mai bun portar, David Miculescu (Electrica Timișoara) – cel mai bun jucător, Roberto Olteanu (UTA Arad) – cel mai tehnic jucător și Nicolae Șofran (Electrica Timișoara) – golgheterul etapei cu 6 reușite. La Cupa Hagi Danone urmează cea de-a șaptea și ultima etapă, ce va avea loc la Ploiești pe stadionul „Petrolul”, în zilele de 24 și 25 Mai.
Cele șapte echipe câștigătoare ale etapelor zonale (CFR Cluj, Oțelul Galați, CSS Corabia, Sporting Junior Vaslui , FC Interstar Sibiu, Electrica Timișoara), împreună cu formația Atletico Arad, campioana en-titre a competiției, se vor întâlni pe 31 mai și 1 iunie la turneul final de la Arad, pe stadionul „UTA”. Câștigătoarea va reprezenta România la Cupa Mondială Danone de la Londra, ce se va desfășura în intervalul 5 - 7 septembrie.