Două persoane cu insuficienţă renală aflate în unităţi din Bucureşti au primit rinichii recoltaţi de la un bărbat din comuna Valea Nucarilor.
La Spitalul Judeţean din Tulcea a avut loc, vineri, prima prelevare de organe. Donatorul, în vârstă de 46 de ani, a intrat în moarte cerebrală pe 8 mai, rudele acestuia fiind de acord ca pancreasul, ficatul, rinichii şi pielea să fie prelevate pentru a salva alte vieţi.
”În judeţul nostru există etnii de diferite religii, iar participarea la programul de transplant depinde foarte mult de convingerile religioase ale donatorului. De data aceasta, familia a înţeles că poate salva vieţi. Au existat câteva probleme în primele şase din cele aproape 36 de ore cât timp am menţinut toate funcţiile vitale în parametri, dar am reuşit să le depăşim”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, directorul medical al SJU Tulcea, Elena Chircov, responsabil cu identificarea potenţialilor donatori din judeţ.
Înainte de intrarea în sala de operaţie, medicii specialişti din Bucureşti au anticipat complexitatea intervenţiei, medicul chirurg Ion Manea de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti anunţând la final că nu s-au înregistrat incidente deosebite.
”A fost o operaţie standard, chiar dacă a existat o particularitate, respectiv existenţa a trei artere renale. Cei doi rinichi prelevaţi vor fi grefaţi azi (vineri - n.r.) la prânz la Spitalul Clinic Fundeni. S-au prelevat şi vase de sânge pentru anastomoze vasculare”, a declarat chirurgul Ion Manea.
Intervenţia medicilor bucureşteni, asistaţi de cei tulceni, a durat mai mult de trei ore şi a fost urmată de prelevarea a 1.200 de centimetri pătraţi de piele, dintr-un total de aproape 2 metri pătraţi, aceasta urmând să fie conservată la Banca de ţesuturi şi piele a Spitalului „Grigore Alexandrescu“ din Bucureşti.
„Până acum am recoltat suprafeţe mai mici de piele. Doar