Publicistul și omul de televiziune Marius Tucă a mai făcut duminică (12 mai – n.red.) încă o vizită la Hobița, el fiind în tratative cu urmașii marelui sculptor Constantin Brâncuși pentru a achiziționa un teren și ce a mai rămas din casa în care se spune că s-a născut geniul sculpturii moderne. O parte a rudelor lui Brâncuși, dar și oameni de cultură se împotrivesc demersurilor lui Tucă.
Marius Tucă a vizitat meleagurile județului nostru duminică, când a mers la Hobița, acolo unde s-a întâlnit cu stră-strănepoții lui Constantin Brâncuși, rude de sânge ale Eufrosinei Brâncuși, sora marelui sculptor. Se pare că Marius Tucă este hotărât să achiziționeze bucata de teren și cele câteva bârne care au mai rămas din vechiul imobilul unde s-a născut Brâncuși. „Este adevărat că ieri (duminică – n.red.), la Muzeul-Casa Memorială Constantin Brâncuși din Hobița, a venit domnul Marius Tucă și am discutat puțin cu dumnealui. Mi-a zis că a venit să discute cu urmașii lui Brâncuși și că vrea să facă, pe locul fostei case a părinților sculptorului, un muzeu privat, să o restaureze, să facă și un complex turistic, să investească, într-un cuvânt. Au mai rămas cam patru bârne din fosta casă, așa se zice, că în ea s-a născut Brâncuși. Se pare că a ars cu ani și ani în urmă. Este situată cu 100 de metri mai jos de Casa Memorială Muzeu. Nu știu dacă este posibil ca moștenitorii să o vândă, acea casă e de patrimoniu național, a fost înregistrată în 2001”, a declarat Doina Pană, muzeograf la Casa Memorială „Constantin Brâncuși”.
„Este incorectă acțiunea domnului Tucă!”
„L-am văzut și eu pe domnul Tucă pe aici, în sat, la Hobița. Vrea să cumpere ce a mai rămas din casa lui Brâncuși, să o restaureze și să facă un muzeu aici. Casa i-a lăsat-o Brâncuși moștenire sorei sale, Eufrosina, ea a avut trei copii. Descendenții de acum sunt urmașii fetelor, dar adevăratul moșteni