La trei luni dupa reinnoirea parlamentului, din luna februarie, in Italia vor avea loc alegeri locale in 700 de orase, unde primarii si consilierii au ajuns la sfarsit de mandat. Peste 50 de romani au intrat in cursa electorala, cu speranta de a castiga un post de consilier in administratiile locale. Prea putini romani, insa, sunt interesati sa se prezinte la urne. La Roma, unde traiesc in jur de 80.000 de conationali cu acte in regula, doar 4.416 s-au inscris pe listele electorale inainte de alegeri.
Scrutinul se va desfasura pe pe 26 si 27 mai (in Sicilia data este fixata pe 9 si 10 iunie). Printre orasele din Peninsula unde vor avea loc alegeri, pe langa Roma, se afla alte localitati cu o densitate mare de romani precum Catania, Messina, Vicenza, Ancona, Pisa sau Treviso.
Romanii din Peninsula, in calitate de cetateni comunitari, au dreptul sa participe la alegerea directa a primarului si a membrilor din consiliul local. Mai mult, romanii pot sa si candideze pentru un post in consiliile locale. Pentru a candida, ei au nevoie de o adeverinta eliberata de Autoritatea Electorala Permanenta din Romania (AEP), care sa ateste ca solicitantul nu a fost decazut din drepturile electorale printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.
Potrivit unui comunicat AEP remis corespondentului HotNews.ro, doar 54 de cetateni romani au solicitat o astfel de adeverinta electorala. Dar numarul conationalilor candidati este, insa, mai mare, pentru ca au intrat in cursa electorala si romani cu dubla cetatenie - care nu au nevoie de documente doveditoare din tara.
Profilul candidatilor
Care este profilul candidatului roman? Potrivit informatiilor primite de corespondentul HotNews.ro de la AEP , din cei 54 de posibili candidati, 31 de solicitanti sunt de sex feminin si 23 de solicitanti de sex masculin. Varsta medie a solicitantilor