La sfârşitul lunii trecute, Consiliul Local al municipiului Vulcan a aprobat o hotărâre prin care Fundaţia "Raza Speranţei" din localitate este subvenţionată, în acest an, de la bugetul local, cu suma de 64.000 de lei. Şase sute patruzeci de milioane de lei vechi.
Aşa cum se spune
la art.2 al hotărârii de consiliu local, subvenţia se acordă lunar, în funcţie de numărul de persoane asistate, în suma de maximum 90 de lei/persoană/lună. Lucru care se va face în funcţie de cererea pe care, împreună cu raportul privind acordarea serviciilor de asistenţă socială şi utilizarea subvenţiei din luna anterioară, preşedintele fundaţiei o depune la primărie. De fapt, în acest sens, între Consiliul Local al municipiului Vulcan şi Fundaţia "Raza Speranţei" urmează, conform hotărârii, să se semneze o convenţie.
Selectarea asociaţiilor
şi a fundaţiilor care primesc subvenţii de la bugetul local se face, anual, de către o comisie de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, ce înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială. Comisia în cauză a fost alcătuită conform HCL nr.44/2013 şi lucrează pe baza unui Regulament de organizare şi conform Grilei de evaluare a asociaţiilor şi fundaţiilor.
Membrii acestei comisii
au luat în discuţie cererea depusă de Fundaţia "Raza Speranţei" cu privire la acordarea subvenţiei în cuantum de 64.000 de lei, pentru asistenţa socială, în 2013, a 88 de persoane. Serviciul de Asistenţă Socială din Primăria municipiului Vulcan a prezentat, la cererea comisiei, Raportul privind oportunitatea acordării subvenţiei, iar după aplicarea grilei de evaluare comisia a fost de acord cu suma de 64.000 de lei ce va fi acordată în acest an fundaţiei respective, exclusiv pentru serviciile sociale oferite de fundaţie.
La sfârşitul lunii trecute,