Un bărbat de 63 de ani din Braşov a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat după ce şi-a bătut şi strangulat soţia, imobilizată la pat, aceasta ajungând în stare gravă la spital unde a murit după două săptămâni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Parchetul Tribunalului Braşov a anunţat, marţi, că în 9 mai s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a bărbatului de 63 de ani pentru tentativă la omor calificat.
"Potrivit materialului probator administrat în cursul urmăririi penale în sarcina inculpatului s-a reţinut faptul că în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 2012, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta a lovit-o cu pumnul în zona capului şi a strâns-o de gât pe soţia sa, imobilizată la pat şi diagnosticată cu afecţiuni grave de sănătate, după care a abandonat-o în pat, plină de sânge, victima fiind găsită în dimineaţa zilei următoare, în stare gravă, de către un apropiat al familiei", se arată în comunicatul Parchetului.
Ulterior, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean Braşov, iar în 10 decembrie a murit din cauza unei bronhopneumonii, medicii spunând că nu există legătură de cauzalitate între decesul acesteia şi rănile provocate de soţul ei.
"Victima a decedat din cauza unei bronhopneumonii, constatându-se că între leziunile produse ca urmare a acţiunilor inculpatului - ce au produs o hemoragie meningee obiectivată în urma necropsiei - şi deces, nu există legătură de cauzalitate", se mai arată în comunicat.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Braşov.
Un bărbat de 63 de ani din Braşov a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat după ce şi-a bătut şi strangulat soţia, imobilizată la pat, aceasta ajungând în stare gravă la spital unde a murit după două săptămâni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Parchetul Tribunalului Braşov a anunţat, marţi, că