Direcţia Generală de Asistenţă Socială Prahova, care este de două zile în mijlocul unui scandal, privind persoanele cu handicap venite la evaluări, încearcă să se apere în acest caz.
Vedeţi, în videoul de mai jos, imagini şocante cu persoane cu handicap venite la comisia de evaluare, pentru a-şi înnoi certificatul. Conform legii, această evaluare se face anual.
Astăzi, familia l-a adus la comisie pe un bătrân de 78 de ani, cu piciorul amputat, care a fost scos special din spital pentru această vizită la Direcţia de Asistenţă Socială.
În replică, reprezentanţii Direcţiei susţin că de această vizită era nevoie, că starea persoanei se putea şi îmbunătăţi. Totuşi, omul nu are un picior.
"În funcţie de starea lui de sănătate, situaţia lui se poate îmbunătăţi sau înrăutăţi şi se putea schimba gradul de handicap", a declarat, marţi, Alexandru Bocioacă, director executiv adjunct la Direcţia Genereală de Asistenţă Socială Prahova, într-o intervenţie telefonică la emisiunea "100 de minute", de la Antena 3.
Ce spune legea în cazul persoanelor cu handicap
Art. 87, alineatul 11:
"Pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare va stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice."
Sursa: Legea 488/2006, actualizată
La rândul său, premierul Victor Ponta promite că se va interesa ce se întâmplă la Direcţia de Asistenţă Socială Prahova.
"Vă promit că o să mă interesez de toate aceste lucruri, aş minţi să spun că ştiu ce se întâmplă în fiecare minut, în fiecare oraş din ţară. Sunt mi