Distanţa dintre înger şi demon adesea este de un om. Acel om care să facă diferenţa poate fi oricare dintre noi, cu condiţia să ne amintim asta, ori mai bine zis, să ne fie deja mod de viaţă, alegere constantă, fiinţă. Atunci când cu un an în urmă am început a scrie "Poveştile pentru Facebook" şi să le public în pagina mea de Facebook nu mi-am imaginat că voi ajunge o zi în care să scriu despre această lecţie de viaţă.

A luat primul 10 din viaţa lui, viaţă care însumează mari şi laţi 11 ani. Unsprezece ani în care a fost uitat pe gunoaie în timp ce părinţii munceau disperaţi în căutarea unei bucăţi de fier ori de carton, ani în care a îndurat foamea, frigul, în care n-a văzut cum arată lumea de dincolo de rampă, ori cartierul Dallas niciodată. O să-i spun Răducu, deşi nu acesta este numele său real. La 11 ani, mai exact acum trei luni a descoperit cu uimire pixul, caietul, cartea şi propria minte.

Azi a fost cea mai mare zi din viaţa lui. Când a văzut pe caietul de teme nota 10 scrisă mare, acoperind tot colţul caietului şi-a ieşit din minţi. A uitat de profesoara din faţa lui, de colegi, de toate manierele învăţate în aceste trei luni, a uitat până şi de pixul cu care doarme sub pernă de trei luni încoace. A înşfăcat caietul şi a alergat urlând pe uliţele murdare şi puturoase din Dallas: "Maaaamăăăăăă, am luaaaat un zeeeeceeee".

Din barăci ies chipuri speriate. Spaima se transformă apoi în uluire. "Ce e aia 10?", îngaimă o voce de fetiţă din spatele unui covor ce serveşte drept uşă. Răducu n-are timp să răspundă. Aleargă urlând pe uliţe, iar în urma lui se adună o ceată de copii urlând şi ei fără să ştie care e marea bucurie a lui "10", dar urlând ca să facă de-un cor.

Mama e pe rampa de gunoi în căutarea fierului care le pune pâinea puţină pe masă, iar Răducu nu se lasă, îşi continuă voiajul zgomotos până în inima rampei unde