Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul de afaceri Daniel Vârgolici, acuzat de dare de mită, a fost arestat

Publicat in Gandul, marți 14 mai 2013 · ·

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au admis recursul procurorilor împotriva deciziei Tribunalului Prahova şi au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a omului de afaceri Daniel Vârgolici pentru infracţiunea de dare de mită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tribunalul Prahova a respins, săptămâna trecută, propunerea procurorilor de arestare preventivă a omului de afaceri, acesta primind interdicţia de a părăsi ţara.

Omul de afaceri bucureştean Daniel Vârgolici, în vârstă de 39 de ani, a fost prins în Buzău, în noaptea de 5 spre 6 mai, la volanul unei maşini, în condiţiile în care avea permisul de conducere anulat şi era sub influenţa băuturilor alcoolice.

El a promis suma de 15.000 de euro unui subofiţer care lucrează la Biroul Rutier de la Poliţia municipiului Buzău (denunţător în cauză), pentru ca acesta să nu întocmească formalităţile legale de constatare a infracţiunilor săvârşite de el la regimul circulaţiei. După două zile, Vârgolici i-a dat poliţistului 1.800 de euro şi 1.000 lei, promiţându-i acestuia că ulterior îi va da şi diferenţa de bani până la 15.000 de euro.

Bărbatul a fost prins în flagrant când dădea banii şi a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de dare de mită.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, omul de afaceri conducea un autoturism Audi, are permisul de conducere anulat de mai mulţi ani, iar în momentul în care a fost prins aparatul etilotest a arătat o concentraţie alcoolică de 1,23 mg alcool per litru în aerul expirat.

Daniel Vârgolici practică motociclismul de performanţã, iar potrivit unui site de profil el a intrat în lumea motocicliştilor în anul 2005, practicând motocisclism de viteză pe aeroporturi, în cadrul Federaţiei Române de Motociclism.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii Curţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 8 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 7 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°