Dincolo de indiscutabilele noastre calităţi ca popor, spunea în dimineaţa asta Mădălin Voicu, invitat să comenteze odiseea Adrian Năstase, avem şi câteva cusururi. Am reţinut, de la parlamentarul pesedist, că suntem “laşi, trădători, nerecunoscători”. Păi dacă ai cusururile astea, zic eu, nu-ţi mai trebuie nicio calitate! Când spun asta, zice muzicianul, mă refer nu la aspectele juridice ale cazului fostului premier, ci la cele paralele, găsibile chiar în partidul pe care l-a condus. Năstase, dincolo de nebuloasele unei execuţii politice, comandate evident de principalul lui adversar şi duşman, Traian Băsescu, se confruntă cu sindromul trădării şi lipsei de recunoştinţă în partidul pe care nu numai că l-a condus, dar i-a şi legat buricul, ştergând prin contopirea cu social democraţii istorici, fesenismul endemic. La cine s-o fi referit Mădălin Voicu? Cine e deranjat de amănuntul că Năstase a ieşit din puşcărie cu o imagine radical îmbunătăţită? Cui i-o fi creat o crispare resimţită dureros în viscere ridicarea în picioare a unei întregi săli de pesedişti, la congresul formaţiunii, când şi-a făcut apariţia Năstase? Din puşcăria lui Băsescu, fostul lider de partid, întemniţat politic, a reuşit să iasă, scria cineva. Altcineva îl vrea repede îndărăt de unde, eventual, să nu mai iasă niciodată. Cine să fie acest altcineva, căruia i-au căzut fălcile când Năstase a fost aplaudat frenetic? Cine vede în el un pericol personal de a fi stopat dintr-un urcuş prea rapid şi cam nemeritat? La cine se referă sau la câţi se referă din PSD, “ţiganul” Voicu, pentru a cita formula sub care se alintă, când zice că pe lângă merite suferim şi de sindromul trădării şi lipsei de recunoştinţă? N-o fi vorbind el aiurea! S-o fi referit la vreunul de pe aici, că doar nu la Sânta Filofteia!

Adrian Năstase a dat în judecată Inspectoratul de Construcţii, ăla care n-are cum demonstra ce