Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lectorul de la Cuza acuzat de furt intelectual demisionează

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 15 mai 2013 ·

Lectorul Olesia Mihai a depus o cerere în acest sens la Secretariatul Facultăţii de Economie. „E o chestiune tare delicată“, a apreciat situaţia rectorul Vasile Işan.

Cazul plagiatului de la Universitatea „Al.I. Cuza“ ia o întorsătură cel puţin surprinzătoare. Olesia Mihai, lector la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, acuzată pe portalul integru.org că şi-ar fi plagiat lucrarea de doctorat după teza de dizertaţie a profesorului american Jay Ruud, a hotărât să demisioneze. Conform informaţiilor oferite de Dinu Airinei, decanul de la FEAA, aceasta ar fi depus cererea încă de vineri, fără a se consulta cu reprezentanţii conducerii facultăţii. „Astăzi am aflat că şi-a depus demisia la Registratura Universităţii. N-a trecut pe la facultate atunci să spună nimic. Sunt surprins. Am avut o discuţie astăzi cu dumneaei, când mi-a spus că a demisionat, şi că nu mai dă alte comentarii. Dumneaei spune că e o situaţie generată de probleme personale. Nu vrea să comenteze nici acuzaţiile. Dar, din moment ce şi-a dat demisia, ceva nu e în regulă“, a declarat Airinei. Decanul a sesizat deja Comisia de Etică a instituţiei, care va evalua eventualele abateri de la etica universitară. Vasile Işan, rectorul UAIC, a hotărât că este necesară şi întrunirea unei comisii de specialişti de la Departamentul de Limba engleză, unde Olesia Mihai şi-a susţinut doctoratul, sub coordonarea profesorului Ştefan Avădanei. „O să-l contactez pe domnul Cuţitaru (n.r. - decanul Facultăţii de Litere) ca să numească această comisie. Chiar dacă şi-a dat demisia, trebuie să dăm curs sesizării. Trebuie să constatăm ce anume s-a întâmplat, sunt proceduri care trebuie respectate. E o chestiune tare delicată“, a declarat Vasile Işan. În cazul în care Comisia de Etică a universităţii va propune retragerea titlului de doctor, decizia finală va fi luată însă de Minister. „Diploma de doctor nu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 13 minute
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 2 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Tadej Pogacar a câştigat pentru prima dată Turul Italiei. În ultima etapă s-a impus Tim Merlier

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Slovenul Tadej Pogacar a triumfat, duminică, în Turul Italiei, după a 21-a etapă câştigată la sprint de Tim Merlier, la Roma. Este al treilea mare tur al slovenului, după cele două tricouri galbene din Turul Franţei, din 2020 şi 2021. Turul Franței

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 2 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 2 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum 2 ore
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Groaznic accident în care a decedat mama gimnastei Gina Gogean: Șoferița era sora gimnastei. Maricica se află acum în stare gravă la spitalul din Galați

Ziua News acum 6 ore
ISU Galați a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un accident rutier la ieșire din Piscu spre Tecuci. Conducătorul unui autoturism, o femeie de 42 de ani pe nume Maricica P. care probabil a adormit la volan, a pierdut direcția de mers și a intr

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 2 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Ciolacu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: De 30 de ani ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul / Fiecare trecere definitivă peste granită a unui român este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare / Ce spune despre Schengen - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, la un evenimdent organizat de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, de 30 de ani, ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul, iar apoi fiecare îşi vede de viaţa lui. ”Fiecare trecere definitivă peste granită a un

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

23°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°