Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul donează Cooperaţiei o avere imensă

Publicat in Capital, miercuri 15 mai 2013 · ·

Un nou proiect de lege, prin care sistemul cooperatist capătă drept de folosință gratuită asupra terenurilor oferite de stat, aduce în atenție unul dintre cei mai mari și mai discreți giganți imobiliari din România

Ținând cont de informațiile extrem de subțiri transmise, în general, din partea sectorului cooperatist, să începem cu câteva lămuriri: majoritatea cooperativelor sunt afiliate astăzi la una din cele două mari uniuni de profil: Centrocoop (Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum) şi UCECOM (Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti). Centrocoop are organizaţii la nivelul fiecărui judeţ, la care sunt afiliate mai mult de 1.000 de cooperative de consum. De cealaltă parte, din UECOM fac parte 486 de cooperative meşteşugăreşti (SCM-uri), din cele peste 900 înregistrate oficial la nivelul ţării.

Practic, fiecare din aceste cooperative a moştenit de la regimul comunist cel puţin o clădire şi terenul adiacent, în unele cazuri fiind vorba de reţele întregi de spaţii comerciale sau ateliere, uneori situate în zone foarte bine cotate. Asta a făcut ca patrimoniul imobiliar al cooperaţiei să devină, începând cu 1990, o ţintă extrem de tentantă pentru afaceriştii din interiorul sau din exteriorul sistemului. Potrivit unui raport realizat în 2005 de o comisie de cenzori din interiorul cooperaţiei, la căderea comunismului suprafaţa comercială utilă deţinută de societăţile cooperative era de aproape 3,9 milioane de metri pătraţi. În 2001, ea ajunsese la 2,7 milioane de metri pătraţi, pentru ca doar câţiva ani mai târziu, în 2004, să scadă până la circa 1,85 milioane de metri pătraţi. În unele cazuri, reducerea patrimoniului se explică prin retrocedări, dar de cele mai multe ori, a fost vorba de vânzări. Ținând cont de boom-ul imobiliar apărut ulterior raportului amintit, vânzările au continuat, fără doar și poate, şi după această dată.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

O creatoare de conţinut din Dubai, amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă cu nisip roz din Sardinia

News.ro acum 2 ore
O creatoare de conţinut din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri video şi fotografii cu escapada sa, informea

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

La două săptămâni de la dispariţia în râul Natisone, Cristian Molnar este de negăsit. "Tensiunea este mare, frustrarea la fel, dar nu ne vom opri", spune primarul din Premariacco

News.ro acum 4 ore
Salvatorii italieni continuă căutările neîncetate ale lui Cristian Molnar, tânărul de 25 de ani a cărui dispariţie în râul Natisone continuă să neliniştească o întreagă comunitate, relatează presa italiană. În ciuda curentului foarte rapid, după cum

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 11 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

România are acum două sisteme PATRIOT gata de luptă

Mediafax acum 2 ore
România a primit patru sisteme PATRIOT şi a comandat încă trei, într-unul dintre cele mai scumpe programe de achiziţie, de 4 miliarde euro. Al treilea sistem PATRIOT va fi operaţionalizat până la finalul anului, au mai precizat reprezentanţi ai MApN

Sprijin important primit de Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele german Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un sprijin important din partea Berlinului pentru a fi reconfirmată pentru un nou mandat, au declarat, vineri, surse guvernamentale, citate de Reuters. Venită din partea Partidulu

Cinci destinaţii de evitat pentru turiştii care vor să economisească bani

Mediafax acum o ora
Într-un studiu realizat de publicaţia britanică MoneyWeek în colaborare cu o agenţie de turism, au fost analizate costurile pentru o zi şi o noapte în diverse oraşe turistice din lume. S-au luat în calcul preţurile pentru cazare la hotel, transport

VIDEO: Începe Super Rally 2024 la Alba Iulia: Zeci de mașini puternice pe străzi din oraș. Programul competiției

G4Media acum o ora
Începe Super Rally la Alba Iulia. Spectatorii vor putea vedea zeci de mașini puternice, în cursă pe străzi din oraș, transmite Alba24. Vor lua startul peste 20 de piloți, din Alba și din țară. Este prima etapă a campionatului național de super rally

Vremea

București
acum

23°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

22°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°