Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nouă membri ai grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică au fost reţinuţi într-un dosar de cămătărie, spălare de bani, şantaj şi tâlhărie

Publicat in Gandul, miercuri 15 mai 2013 ·

Nouă membri ai grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică au fost reţinuţi de procurorii bucureşteni, marţi seară, în urma audierilor dintr-un dosar de cămătărie, spălare de bani, şantaj şi tâlhărie.

Procurorii audiază însă şi alţi membri ai grupărilor, urmând să dispună măsuri şi faţă de aceştia.

Membrii grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică au fost duşi marţi la audieri în urma unor percheziţii la 40 de adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa şi Dâmboviţa.

Percheziţiile au fost făcute într-un dosar în care Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, în cursul lunii mai, începerea urmăririi penale faţă de 17 persoane, pentru cămătărie, spălare a banilor, şantaj şi tâlhărie.

"Activitatea infracţională a constat, în principal, în acordarea de împrumuturi cu camătă, respectiv sume mari de bani (de nivelul miilor, zecilor şi chiar sutelor de mii de euro) pentru perioade scurte de timp (dobânda depăşind în unele situaţii suma împrumutată), către persoane care practică jocuri de noroc la cazinouri, iar în cazurile în care sumele nu erau restituite la termen învinuiţii exercitau presiuni (inclusiv ameninţări cu acte de violenţă fizică) în acest sens", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei şi Poliţiei Române.

Potrivit unor surse din Poliţie, printre cei ridicaţi, marţi dimineaţă, de anchetatori sunt Aurel, Emil şi Costel Răducanu, cunoscuţi în lumea interlopă ca "fraţii Caran", şi pe Licuţă Udilă, liderul clanului Vancică.

În urma percheziţiilor, anchetatorii au sigilat pentru verificări aproximativ zece autoturisme de lux care ar fi fost lăsate gaj de persoanele care împrumutau bani de la aceştia. Unele dintre maşinile indisponibilizate de anchetatori erau conduse de cămătari şi au dat de bănuit în momentul în care poliţiştii şi procurorii au constatat că acestea nu le aparţineau lor, ci altor persoane, au

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Pană de curent uriașă în estu Europei. Sunt afectate patru țări

Press Alert acum 49 minute
O pană uriașă de curent a afectat mai multe țări din regiunea balcanică. Este vorba despre Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Albania și coasta Adriatică a Croației. Motivul nu este cunoscut, dar este posibil să aibă legătură cu temperaturile foarte

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 59 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 56 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 47 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°