După ce a fost „reevaluat” de Consiliul Superior al Magistraturii,Tiberiu Niţu a fost reabilitat şi la Palatul Cotroceni, fiind numit astăzi oficial în funcţia de Procuror General al României. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că a semnat decretul de numire.
"Am emis decret pentru nominalizarea tuturor celor şase. Rugămintea mea la cei şase numiţi a fost să fie o echipă. Al doilea lucru pe care l-am cerut a fost să ridice nivelul eficienţei, iar al treilea lupta împotriva crimei organizate. Am stabilit cu toţi cei şase că tot ce s-a întâmplat până acum reprezintă standardul minim", a anunţat preşedintele.
Şeful statului şi-a argumentat decizia diametral opusă respingerii aceluiaşi procuror în ianuarie cu argumentul că la acel moment i-a refuzat numirea doar pentru că nu a avut o discuţie cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, care să îl convingă.
Cum îşi justifică Băsescu "avizul pozitiv" după respingerea din ianuarie
Înainte de a anunţa oficial numirile, preşedintele a invitat candidaţii marţi şi miercuri la "întâlniri de evaluare" la Palatul Cotroceni, o etapă care nu a existat anterior înainte de decizii similare ale şefului statului.
"O atenţie deosebită am dat discuţiei cu domnul Niţu având în vedere controverselor. Desemnarea domnului Niţi nu era un târg de nerefuzat, cum au spus mulţi. Pur şi simplu a fost o soluţie la care am ajuns la fel cum am ajuns la nominalizarea oricărui procuror cu funcţie în ultimii opt ani şi jumătate. Întotdeauna între mine şşi ministrul Justiţiei a existat o discuţie înainte. Când această discuţie nu a existat, am respins propunerile. Nu am apreciat în respingere calitatea profesională a celor doi, ci procedura. "Aş vrea să închid speculaţiile legate de târg. Acordul de coabitare nu mă obliga la desemnarea unui candidat pe care nu l-aş fi acceptat", s-a justificat Băsescu.
Mai mult, pr