”La capitolul recorduri nedorite, România marchează „performanţa” de a fi una dintre puţinele, dacă nu chiar singura ţară din Uniunea Europeană fără un cadastru naţional al terenurilor, fie ele agricole, neagricole sau forestiere. Simplificând lucrurile am putea spune că nu există ordine în ceea ce priveşte avuţia naţională, şi nici în ceea ce priveşte avuţia individuală, desigur cu excepţiile de rigoare. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în majoritatea statelor dezvoltate ceea ce România nu are în anul de graţie 2013, există şi funcţionează de peste 200 de ani. Desigur, unii ar putea spune că responsabile pentru toată această situaţie ar fi condiţiile economice, sociale şi politice unice în care s-a aflat ţara noastră în decursul timpului, care n-au permis realizarea cadastrului naţional, aşa cum s-a întâmplat în marea majoritate a ţărilor dezvoltate", spune Stelian Dolha într-o declaraţie politică.
"Nici ceea ce au făcut alţii n-am reuşit să conservăm foarte bine sau cel puţin să continuăm să mergem pe acelaşi tipar. În Ardeal şi Bucovina, prin 1890 guvernarea austro-ungară a realizat, cu largul suport al armatei de atunci, care includea ofiţeri geodezi, o evidenţă cadastrală, considerată un adevărat model în materie. Pentru că n-a fost întreţinută şi actualizată în timp, această evidenţă şi-a pierdut din valabilitate.
Dacă mai bine de o jumătate de secol, în România, pe proprietatea individuală nu s-a pus niciun preţ, şi implicit nici pe cadastrul naţional, lucrurile nu s-au mişcat din acest punct de vedere nici după 1989.
În 1996 a apărut totuşi legea cadastrului şi proprietăţii imobiliare, numărul 7, despre care experţii spun că este apropiată prin conţinut de legile similare din Uniunea Europeană. Chiar la articolul 1 această lege vorbeşte despre cadastru, adică evidenţa tehnică, economică