Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu vin investitorii străini în România: lipsa infrastructurii, creşterea TVA şi a costurilor cu forţa de muncă, dar şi scăderea consumului

Publicat in Adevarul, joi 16 mai 2013 ·

Investiţiile străine în România au scăzut la jumătate în ultimii patru ani pentru că economia locală nu este atractivă pentru companiile din afara graniţelor. De ce? Din cauza scăderii performanţelor economiei româneşti, a lipsei unei legislaţii care să faciliteze investiţiile străine, dar şi a infrastructurii, a creşterea TVA şi a costurilor de muncă, la care se adaugă scăderea consumului, arată un studiu al Uniunii Patronatului Român (UNPR).

Studiul mai arată că economia românească s-a contractat în perioada 2010-2012 din cauza evoluţiilor negative din zona euro, dar şi a politicilor macroeconomice neadecvate ale statului. Principalii factorii de influenţă care au dus la scăderea performanţei companiilor româneşti sunt lipsa unor programe de susţinere a companiilor autohtone, implementarea unor politici fiscale defavorabile dezvoltării IMM-urilor, birocratizarea excesivă a aparatului de stat, descurajarea creditării prin aplicarea unor măsuri de risc excesive şi a dobânzilor peste media europeană şi instabilitatea politică.

O altă problemă a economiei este valoarea adaugată scăzută adusă economiei româneşti de firmele mici si mijlocii. IMM-urile reprezintă 90% din totalul firmelor şi realizează numai 42% din PIB, faţă de 58% în restul statelor membre UE.

În prezent, doar 15% din IMM-uri se finanţeaza prin bănci, motivele principale fiiind lipsa unui plan de afaceri pe o perioadă medie şi lunga, dobânzile la credite peste media europeană şi faptul ca microîntreprinderile sunt în continuare percepute de majoritatea instituţiilor de credit ca având un grad de risc de aproximativ 50%.

Potrivit UNPR, companiile aflate în insolvenţă provoacă în continuare dezechilibre majore în piaţă prin perpetuarea unei stări de incertitudine în rândul antreprenorilor, precum şi în sistemul bancar.

Numărul hotărârilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 5 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 10 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 8 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Liderii coaliţiei nu au ajuns la un consens privind data alegerilor prezidenţiale - surse

Mediafax acum 7 ore
Liderii coaliţiei de guvernare nu au ajuns la un consens privind data alegerilor prezidenţiale, susţin surse din lumea politică. Întâlnirea a avut loc miercuri seara.

Vremea

București
acum

22°
joi

22°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°